Duminica 22 Decembrie

Controale pentru prevenirea incendiilor în timpul pelerinajului de la Nicula. Pompierii au o autospecială pregătită


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj a luat o serie de măsuri preventive înaintea pelerinajului organizat anual la Mânăstirea Nicula, cu ocazia răbătoririi ”Adormirii Maicii Domnului”.

Astfel, s-au desfăşurat controale preventive pentru înlăturarea riscurilor de producere a unor incendii, s-au verificat atât căile de acces pentru tehnica de intervenţie, cât şi evacuarea în condiţii de siguranţă, în caz de incendii. De asemenea, unitatea noastră participă cu forţe şi mijloace de intervenţie pe durata acestor manifestări”, anunță reprezentanții ISU Cluj.

Vor fi prezente la locul de desfăşurare o autospecială pentru stingerea incendiilor, o ambulanţă de prim ajutor, o maşină medic de urgenţă, încadrată cu trei medici specialişti din cadrul UPU-SMURD Cluj.

Personalul ISU Cluj prezent în acest dispozitiv este constituit din ofiţeri şi subofiţeri de pompieri, precum şi subofiţeri de pompieri cu pregătire de paramedici.

Comentarii Facebook