Vineri 22 Noiembrie

Control al poliției la un gater din Poieni, județul Cluj. Din păcate se dau numai amenzi

 

Peste 50 de  metri cubi de material lemnos au fost confiscați valoric, în urma uui control de specialitate.

 

Societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.

 

La data de 16 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de combatere a delictelor silvice, în colaborare cu specialiști din cadrul  Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control de specialitate la o societate comercială.

 

Controlul s-a desfășurat la sediul unei societăți din comuna Poieni, care are ca principal obiect de activitate exploatarea, transportul și comercializarea materialului lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul economic ar fi expediat peste 50 de metri cubi de material lemnos, pentru care a nu putut prezenta documente de proveniență.

 

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor  Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

 

Pentru cei peste 50 metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 8.000 de lei, a fost dispusă măsura complementară a confiscării valorice. 

Comentarii Facebook