Duminica 22 Decembrie

Copil mușcat de câini în Florești. Va fi greu de tras la răspundere cel care era cu câinii - FOTO


O fetiță a fost mușcată de o haită de câini, în Florești, pe strada Stejarului. 

Iubesc animalele și mi-am învățat copiii să le iubească și să le protejeze. Se pare că nu e de ajuns. 

Dintr-o haită de câini care însoțeau un rom, vineri dimineața, pe Stejarului, doi au sărit pe picioarele Nectariei care mergea liniștită cu fratele ei. Veneau de la Panemar. I-au "capsat" pielea binișor, așa că am plecat la UPU, unde i s-a făcut antitetanos și la Infecțioase pentru antirabic, pe care nu l-a mai făcut azi, pentru că la 14.00 era deja închis. 

Nu e prima dată când cineva e mușcat de câini pe Stejarului. Nu e nici prima dată când nimeni de pe drum nu reacționează”, a relatat cazul mama fetei.

Problema câinilor fără stăpân din Florești trenează de ani mulți. Acum s-au făcut primii pași, prin cooptarea de către conducerea Primăriei a câtorva asociații de protecție a animalelor care prind și îngrijesc câinii fără stăpân. 

Pe viitor, Primăria vrea să deschidă chiar și un centru de ecarisaj modern, pe modelul celui din Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook