Miercuri 25 Decembrie

Crăpături în asfalt de „5 stele”! O stradă din Grigorescu o ia la vale, clujean: „Am depus sesizare acum 10 zile”


Strada Uliului din cartierul clujean Grigorescu s-a făcut praf! Au apărut fisuri adânci în asfalt, Primăria Cluj-Napoca a fost sesizată acum 10 zile, însă se pare că lucrurile nu s-au rezolvat între timp. 

Oamenii din zonă se plâng că drumul o ia la vale, lucru influențat și de lipsa de canalizare pluvială.

Strada Uliului, cotată la 5* o ia la vale! Depus sesizare acum zece zile!”, a transmis un clujean pe grupul Clujul Civic, lăsând și o serie de imagini cu drumul deformat.

Oamenii au făcut haz de necaz:

„O SĂ” se faca un studiu...apoi o licitatie si...stim cu totii ce urmeaza…”; „Dacă nu e în centru… Ce e mai rău e că nimeni nu zice nimic, avem opoziție în orașul ăsta de mii de stele , margarete și ce-or mai fi. Nu avem nici opoziție, ei vor începe să latre a necaz abia anul viitor în preajma alegerilor și cam atât.”; „O să se mai facă niște blocuri să o țină pe loc.”; Prin crăpătură se văd lucind cele 7 stele ale orașului smart.”, au comentat clujenii. 

Foto: Clujul Civic/Ion Frunza

Comentarii Facebook