Duminica 22 Decembrie

Criminalul de la Mediaș eliberat înainte de termen. Ministrul Tudorel Toader acuzat că MINTE


Sorin Dumitraşcu, liderul sindicaliştilor din penitenciare, îl acuză pe Tudorel Toader că a dezinformat când a spus că autorul crimei de la Mediaş nu a fost eliberat în baza recursului compensatoriu. Criminalul ar fi fost eliberat condiționat în mai 2019 sau la termen în 2021, dar a fost eliberat mai repede.

Îl avertizăm pe ministrul Toader că infracţiunea de comunicare de informaţii false se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În data de 16 ianuarie 2019, Tudorel Toader - încă ministru al justiţiei - informa opinia publică despre faptul că "autorul crimei de la Mediaş nu face parte din categoria celor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu". (...) În realitate, în situaţia în care nu ar fi existat aşa-numita lege a recursului compensatoriu, cel cunoscut drept criminalul de la Mediaş ar fi fost liberat condiţionat în luna Mai 2019, iar la termen în luna August 2021”, precziează Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, informaţiile sunt incluse în dosarul de penitenciar al deţinutului Rusu Marius. Dumitraşcu mai precizează că Legea recursului compensatoriu, intrată în vigoare la data de 19.10.2017, a obligat administraţia Penitenciarului Deva să-l analizeze pe deţinut în comisia de liberare condiţionată în data de 23 octombrie 2017, acesta beneficiind, la momentul primei evaluări, de scăderea din pedeapsă a unui număr de 372 de zile de închisoare ca urmare a aplicării legii.

Această primă Comisie de liberare condiţionată a hotărât, la acea dată, amânarea liberării deţinutului Rusu Marius pentru o perioadă de 6 luni, din cauza naturii şi gravităţii infracţiunii săvârşite, situaţiei disciplinare şi conduitei acestuia, urmând ca acesta să fie reanalizat, în data de 03.05.2018, dată la care a şi fost propus Judecătoriei Deva pentru liberare. Dacă nu ar fi existat legea recursului compensatoriu, criminalul de la Mediaş ar fi fost analizat în prima comisie de liberare condiţionată a Penitenciarului Deva în luna Noiembrie 2018, iar în cea de-a doua comisie - dacă ar fi fost amânat pentru aceleaşi motive - în luna Mai 2019. Prin urmare, azi, Rusu Marius nu era in libertate, iar tânărul din Mediaş nu era ucis”, mai spune liderul federaţiei.

din cei peste 14.000 de beneficiari ai recursului compensatoriu de până la acest moment, peste 70% vor recidiva într-un orizont de timp de 1 - 3 ani de la momentul actual, mai crede liderul de sindicat.

Ceea ce înseamnă că, doar pentru primul an de aplicare, recursul compensatoriu va contribui la fenomenul infracţionalităţii cu peste 10.000 de recidivişti din promoţia Toader. Având în vedere dimensiunea acestui dezastru pentru siguranţa cetăţenilor şi repetatele încercări de dezinformare a opiniei publice reamintim ministrului Toader că infracţiunea constând în "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora" este sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani”, mai spune Dumitraşcu.

Tudorel Toader a declarat că autorul crimei de la Mediaş nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu. 

Comentarii Facebook