Duminica 22 Decembrie

Criminalul de la Tarnita era depresiv! I-a lasat fiului de 17 ani un telefon si banii de abonament VIDEO


Politistii clujeni au terminat ancheta in cazul Tarnita, iar primele concluzii precizeaza ca Nicolae Lapuste era depresiv, fiind internat la Clinica Medicala 2, dar ca nu a avut tentative de suicid.

"La autopsia efectuata ieri (n.red. vineri, 2 martie) la Institutul de Medicina Legala (IML) s-a concluzionat ca decesul celor trei persoane gasite in lacul Tarnita a fost violent si s-a datorat asfixiei mecanice prin inec, concomitent cu instalarea hipotermiei, avand in vedere temperatura si conditiile atmosferice de afara.

Nu cunosc discutia avuta (n.red. de Nicolae Lapuste) cu fiul de 17 ani, decat mesajul pe care l-a lasat pe camera video, in care face referire atat la fiul care locuia in localitatea Floresti, cat si la mama fetitei de 3 ani. Exista o anumita stare de suparare, vis-a-vis de raceala care s-a instalat in relatia dintre cei doi si i-a transmis ca urmeaza sa plece si ca nu doreste sa fie gasit si inmormantat.

Fiului i-a lasat un mesaj din care rezulta ca ii lasa telefonul pe care ulterior l-a folosit si o suma de bani pentru a-i plati abonamentele pe ultimele doua luni.

Kaludia Nagy si cu domnul Lapuste au vorbit in cursul zilei de luni, 27 februarie, cand a luat fetita de la ea. Cu siguranta ca nu i-a spus nimic. In repetate randuri a luat cei doi copii minori de la mamele lor, cu care s-a deplasat in oras avand in vedere ca era tatal lor si se deplasa in mall sau in alte spatii de joaca cu cei doi copii, dupa care ii ducea inapoi in locul de domiciliu.

Nu au fost situatii care sa duca la suspiciuni vis-a-vis de faptul ca nu aducea copiii la timp acasa. Mai erau situatii neprevazute, cand intarzia o ora, dar acum a trecut o perioada mare de timp si faptul ca nu mai raspundea la telefon au aparut suspiciuni cu privire la faptul ca se putea intampla ceva.

Avand in vedere locul de munca, evaluarile psihologice sunt facute, dar vedeti ca, din pacate, aceste evaluari nu totdeauna sunt evidente si, din pacate, urmarile nu sunt totdeauna din cele pe care ni le dorim.

Tentative de sucicid efectiv nu au existat, dar faptul ca discutii cu unii membri ai familiei sa fi existat, e posibil, dar efectiv o tentitava de suicid, nu.

A fost internat intr-o unitate medicala pentru o depresie, dar nu a fost internat intr-o clinica de specialitate sau sa fi urmat un tratament. Documentele sunt ridicate, sunt la Parchet vis-a-vis de tratament si diagnosticul pus de medicii de la acea unitate, o sa fie evaluat si in functie de rezultate vom vedea profilul.

Violenta domestica nu exista, atata timp cat nu este reclamata la Politie. Faptul ca mama (n.red. Kalaudia Nagy) spune la sora ei de la Baia Mare ca i-a dat o data o palma in urma cu cinci ani, nu inseamna ca a si existat acea violenta. Ei nu au fost casatoriti legal niciodata. O raceala in aceasta relatie a existat si un motiv pentru care s-a ajuns la acest gest", a declarat comisarul sef Valentin Rusu, seful Serviciului Investigatii Criminale din cadrul IPJ Cluj.

 

Comentarii Facebook