CTP Cluj: Studenții UMF Cluj beneficiază direct de abonament gratuit la transportul în comun! Cum pot să-și încarce cardurile


Studenții UMF Cluj beneficiază de abonamentele gratuite de călătorie cu mijloacele de transport în comun, printr-o procedură simplificată.

Concret, studenții UMF nu mai sunt nevoiți să achiziționeze abonamentele ca acestea să fie decontate ulterior de universitate, ci decontarea se va face direct, între CTP și UMF Cluj.

Amintim că de această procedură beneficiază studenții, masteranzii și doctoranzii sub 30 de ani, înscrisi la invățământ cu frecvență la Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie, măsura fiind valabilă începând cu 1 noiembrie.

Studenții la celelalte universități, care nu au încheiat Convenții cu C.T.P. Cluj-Napoca, vor achita 55 de lei pe care îi pot recupera de la Universitate.

Toți studenții sunt așteptați cu carnetul de student vizat, la centrele de vânzare carduri pentru încărcarea noului tip de abonament lunar, care conține 120 de călătorii valabile pe toate liniile în Cluj-Napoca. 

Ulterior încărcarea lunară a abonamentelor înainte de expirare se va putea face și de la automate.

Prin Legea nr. 199/04.07.2023 studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 30 de ani, beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun.

Universitățile suportă astfel 90% din prețul abonamentului iar restul de 10% este suportat de Municipiul Cluj-Napoca, în cazul orașului nostru.

Comentarii Facebook