Duminica 22 Decembrie

Cum a încercat un clujean să scape de dosar penal, după ce a făcut accident în Florești. Era RUPT de beat la volan



Poliţiştii clujeni au reţinut, ieri, pentru 24 de ore un bărbat pe care îl cercetează pentru conducere sub influenţa alcoolului şi instigare la mărturie mincinoasă.

La data de 5 august a.c., în jurul orei 00.50, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, s-au autosesizat cu privire la un eveniment rutier petrecut pe strada Eroilor din localitatea Floreşti, eveniment rutier cu pagube materiale. În urma verificărilor, a fost identificat un bărbat în vârstă de 24 de ani din Cluj-Napoca care se afla lângă autoturismul avariat dar care a afirmat că nu el este cel care a condus autoturismul respectiv, indicând o altă persoană ca fiind conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 23 de ani din Zalău, judeţul Sălaj”, informează IPJ Cluj.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică şi având suspiciuni cu privire la cele declarate de acesta, bărbatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, în jurul orei 17.30 acesta a venit la sediul poliţiei însoţit de un alt bărbat, şi acesta sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar care, în momentul în care a aflat că urmează să-i fie suspendat dreptul de a conduce a declarat poliţiştilor că nu el a condus autoturismul implicat în evenimentrul rutier şi că a fost rugat de prietenul său să declare acest lucru.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „instigare la mărturie mincinoasă”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore urmând a fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive


Comentarii Facebook