Un clujean dependent de jocuri de noroc a povestit drama prin care a trecut, descriind public episoade dureroase și viața lui de parior.

Răzvan Aurelian Rednic, 40 de ani, caută disperat soluții de vindecare, după ce a pierdut o jumătate de viață și o avere de ordinul sutelor de mii de euro.

Răzvan a trăit o viață în ”Groapa” din Mărăști și acum vrea să fie ajutat să se vindece. El și-a pus nădejdea în legea auto-excluderii din săli de pariuri și din cazinouri. 

Fără familie, fără un rost în viață, Răzvan „prăpădește” pe viciul său toți banii pe care-i câștigă muncind din greu, ca șofer de TIR în străinătate, conform playresponsibly.ro.

A început de la 14 ani

”M-am născut într-o familie extrem de normală, cu părinți muncitori, într-un cartier sărac din Cluj, Mărăști, zonei i se spune Groapa, pe 19 iunie 1983. De mic am fost la sport, la lupte libere, am fost și fotbalist... Până la 14 ani, când ne-am dus, eu și prietenii mei, toți, prin baruri, la păcănele.

Nu cred că am vreun prieten care să nu fi jucat și, dintre toți, doar câțiva nu au problema pe care o am eu. Așadar, nu sunt un caz singular. Doar câțiva să fi scăpat. Când au o problemă, se întorc acolo. Este o luptă asiduă, continuă”, își începe povestea ardeleanul.

”La 14-15 ani, mama mă căuta prin baruri, mă bătea de față cu prietenii. Săracii părinți, nu știau ce să mai facă. Furam tot din casă, amanetam! Aurul din casă a trebuit mutat. Când aveam 16 ani, mama s-a dus în Israel, să întrețină familia, tata s-a chinuit să muncească prin București, după ce fabrica din Cluj s-a închis. Mai am două surori. Și pe ele le-am distrus.

Am crescut într-un cartier sărac, în care lucrul ăla (n.r. – mersul la sala de jocuri) îl făcea toată lumea. Nu știu dacă am avut o traumă (n.r. – concluzia trasă de reputatul medic maghiaro-canadian Gabor Mate, care susține că fiecare dependent a avut o traumă) care să mă fi dus acolo. E vorba doar obișnuință. De mici copii stăteam în sală. Ce puteam face, să cos la război? Eram acolo zilnic. Jucam de față cu Poliția. Era o normalitate. Fumam țigări la bucată de față cu oamenii legii!

Când rămâneam fără bani, duceam la amanet televizoare din alea mari cu tub, cuptoare cu microunde, casetofoane, videouri... Tot ce prindeam. Lună de lună, mama trimitea bani acasă, ca să le scoată de la amanet. Nu știau cum să mă ajute. Soră-mea plângea, că nu știa cum să mă ajute. Eu nu știam că sunt bolnav. La orice, eu aveam o scuză”, își amintește Răzvan începuturile.

Furam ca un gunoi toți banii din casă!

”Nu știu cum sunt îs acum. Câteodată neg, câteodată recunosc. Găsesc orice motiv, tertip, dacă mă enerveză ceva, ca să mă duc acolo. Singurele mele momente de liniște pe care le am sunt după ce pierd banii. O zi după asta sunt cel mai liniștit. În rest, trăiesc într-un stres constant! Mi-e frică să am bani, mi-e frică să încep o afacere.

Prin 2005, m-am dus în Spania, luam salariu 570 de euro pe săptămână, dar nu rămâneam cu nimic din cauza jocurilor. Nu aveam bani de la o săptămână la alta. Până în 2008 am stat. M-am dus iar acasă, tot la jocuri. M-am dus la muncă și în Anglia. Acolo, o perioadă m-am lăsat.

Am cunoscut o fată, poloneză, m-am mutat cu ea. Intervine plictictisea, intervine... Am început să mă joc, să mint, am început să o distrug și pe ea. Nu știa nici ea să mă vindece. Mi se părea că ceea ce face ea față de mine e șantaj emoțional, că vrea să mă ducă la un psiholog.

În Anglia, cu Carolina am avut o relație de 6 ani de concubinaj. Sunt un om foarte responsabil și de respectuos, în afară de problema asta. Unii chiar îmi spun sunt pâinea lui Dumnezeu. Am lucrat ca șofer de TIR 8 ani, câștigam 800-900 de lire pe săptamână, chiar și 1.500 de lire. N-am reușit să acumulez nimic.

Relația cu Karolina a început prin 2013. Era cea mai faină femeie pe care am cunoscut-o în viața mea. Am crescut o fată vitregă, fata ei. Fata mergea la taekwondo, era cea mai bună la școală. Am luat o excursie în Turcia pe care am plătit 3.000 de lire. S-a dus Carolina să facă un duș, până a venit, am pierdut 12.000 de lire (n.r. - circa 66.000 de lei; o liră sterlină este echivalată la cursul BNR cu 5,5 lei). Am dat vina pe ea, că de ce s-a dus la duș! Jucam la pariuri online. Pe game-uri, la tenis, la bet365. Doar ca să-mi iau serotonina aia. Ne-am dus în excursia aia, dar am luat 800 de lire împrumut.

Am jucat pe game-uri. Am pus pe tenis masculin. Mă crezi că am jucat și a fost break, break, break, break? Era 1.18 cota, am pus câte 1000 de lire, să fac un câștig de 118. Apoi, după trei pariuri, am băgat 9.000, ca să-i recuperez pe toți, iarăși break și atunci. S-a dus numai în break-uri la bărbați! Voiam să fac niște bani pentru excursie, să fac 2-3.000 de lire, zic, mergem în excursie, spargem vreo 4.000... Voiam să găsesc o soluție, să nu stricăm mulți bani, poate facem ceva în viață.

În 2017, prin martie, am plecat de-acasă. Am cedat, nu mai voiam să lupt, s-o fac să sufere, nici pe ea, nici pe fată. Devii nervos, recalcitrant, e un calvar să stai cu un jucător. Mi-e milă de cei din jurul meu.

Cea mai mare perioadă când m-am lăsat a fost de Crăciun, în 2017. Un prieten, Ionel de la Bistrița, un tip empatic, m-a dus la familia lui de Crăciun. Am intrat pe site-uri, la gambling addiction. Sunt chestiile mult mai reglementate afară. Mi-au dat testare și am făcut 10 din 10. Au luat legătura cu mine, când mă joc prima dată, să-i sun, că știu ei clinici de reabilitare. De atunci, nu am mai jucat 8 sau 9 luni. N-am ajuns în clinică. Probabil m-au speriat cu trimisul la clinică sau m-au ambiționat cu asta.

De-abia aveam bani de chirie. Mă sunau psihologii noaptea, de la banca Barclays, să nu mai joc. Luam și 3000 de euro pe lună, dar n-aveam niciun ban. Dacă puneam la pariuri 100 de lire, nici nu mă uitam la rezultate, nu-mi mai dădea vibe-ul ăla. Nu stăteam stresat.

N-am mai jucat până în 2018, la Untold. Tot așa, cu prietenii. Atunci, am băgat 200 de lei la început și, treptat, am prăpădit repede 4.000. Am plecat iar în Anglia, la muncă. Joc de toate. Alternez între păcănele și pariuri sportive.

O să încerc și cu consiliere psihologică. Am un prieten care face terapie cu o specialistă din București, instruită de Gabor Mate. Are 10 luni, dar, totuși, a mai băgat 6.000 de lei. Avea 20.000 de lei la el, a băgat doar 6.000. La el, cât de cât, funcționează. S-a oprit la 6.000.

Pe mine mă interesează de persoanele pe care le rănesc. Îmi e rușine de mine, nu mai comunic, devin tot mai depresiv. Dacă mă joc, am nevoie de 4-5 zile ca să-mi revin. Acum, lumea se drogheză și stă pe telefoane, pe păcănele. Toată lumea. Țara e bolnavă, dar rău.

Mi-am distrus relațiile. Ai mei n-au acumulat nimic. Au luptat să ne facă un viitor mai bun. Au avut un magazin de haine și unul de legume-fructe. Le luam banii și îi băgam la jocuri. Mergea mama la București, la Dragonul Roșu, să facă aprovizionare, iar eu furam ca un gunoi toți bani din casă și îi băgam acolo. Și fugeam de-acasă, îi jucam în câteva ore. Veneau săracii să mă caute, să mă ia acasă. Ambii mei părinți au fost lăcătuși, în Cluj. Tata s-a angajat în București, la fabrica de pâine din Titan. A avut un accident, a rămas invalid pe viață. În loc să-și trăiască bătrânețile liniștiți, stau îngrijorați pentru mine.

Caut să mă duc într-o țară străină. La orice mă uit. Terapii în Olanda, America... Am vorbit cu psiholoaga de la Gabor Mate. Sunt 2-3 psihologi în toată țara specializați pe așa ceva.

Din cercul meu apropiat, nu sunt caz unic, cum spuneam. Mai mult de jumăte sunt așa. Dar ei nu vor să apară. Le este rușine, stigma societății. Eu m-am săturat, nu mă interesează. M-am săturat de mine! Mi-e rușine de mine când intru acolo. Când ies de acolo, am impresia că toată lumea se uită la mine. Sunt dezamăgit de mine, nu pot explica în cuvinte. Nu contează, pierzi, câștigi. Simplu fapt că am jucat...

Am venit din Anglia, mi-am luat o dubă de 7,5 tone. Am dat 7.500 de euro, am ținut-o un an. Am vândut-o cu 3.000 de euro, i-am băgat și pe ăia la jocuri.

Am liceul, dar fără BAC-ul luat. M-am dus beat la Bacalaureat și m-au dat afară. După aia, n-am mai stat prin țară. Am avut impresia că dacă o să fug, o să scap. Am lucrat în vreo 5 țări, peste tot în lume am muncit, în Anglia, Spania, Norvegia, Italia... Sunt muncitor, trag la muncă, sunt respectuos cu lumea, toți mă apreciază. Nu lipsesc de la muncă, orice ar fi. Sunt un om foarte de treabă. Sunt extrem de conștiincios. Responsabil și respectuos, sunt un om bine în societate, mai puțin problema asta.

Țigări fumez câte 30 pe zi, ca să scap de mine. Tot de-aia mă mai și droghez. Eu trebuie să nu am nimic pe numele meu. Le combin toate: droguri, alcool. Când mă droghez, urăsc jocurile de noroc. Și ca să nu mai joc, era să ajung drogangiu de doi lei. Când încep la jocuri, mă droghez, ca să uit. Două zile nu mă mai intersează să joc”.

Răzvan Rednic este nepot al fostului mare fotbalist Mircea Rednic, actual antrenor. ”Tatăl meu este văr de-al doilea cu Mircea Rednic, s-au născut în aceeași localitate, dar eu nu l-am cunoscut personal”, precizează Răzvan.