Duminica 22 Decembrie

Cum a reușit un clujean să aducă Polul Nord la el în curte? Simplu! Și-a construit propriul iglu - VIDEO


Un bărbat din localitatea Câțcău, lângă Dej, s-a folosit de zăpada și frigul de la început de an pentru a construi un iglu în toată regula.  

Acesta a reușit să pună pe picioare un iglu în toată regula chiar la el în curte folosindu-se de cele mai banale unelte, dar respectând ”regulile eschimoșilor” pentru a nu da greș. 

Virgil Manda este cel care a reușit să ridice un iglu adevărat bazându-se pe reguli elementare din arhitectură și construcție. Acesta este inginer peisagist, dar susține că pe timp de iarnă această meserie îi oferă mai mult timp liber decât și-ar dori. Temperatura scăzută i-a dat bărbatului o idee inedită, pe care a și pus-o în practică fără să stea pe gânduri, scrie dejeanul.ro

Ridicarea construcției de 3 metri a durat 5 zile, dar peisagistul susține că aceasta se va înălța pe măsură ce va mai ninge. Virgil Manda spune că temperatura puțin mai ridicată din timpul zilei va duce la topirea zăpezii depuse, iar scăderea acesteia pe timp de noapte va transforma zăpada topită în gheață, astfel pereții de 40 cm grosime vor deveni mai trainici și mai rezistenți.

Peisagistul crede că această idee poate să fie revoluționară în domeniul turismului și că o astfel de construcție în curtea pensiunilor și a hotelurilor ar putea aduce un număr mai mare de turiști iubitori de iarnă.  


Comentarii Facebook