Duminica 22 Decembrie

Cum a scăpat de amendă o clujeancă, după ce a parcat pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi


O șoferiță din Cluj a fost amendată pentru că a parcat pe locurile pentru persoanele cu dizabilități, dar instanța a anulat parțial sancțiunea.

Incidentul s-a petrecut în primăvara anului 2021, pe 30 martie. Mașina femeii a fost ridicată și a trebuit să achite amenda pentru a o ridica, dar apoi a contestat amenda în instanță. 

Avocații ei au demonstrat că locurile de parcare nu au fost marcate corect, acestea nefiind vizibile.

Petenta, având ocazia să dovedească o stare de fapt diferită celei menţionate în procesul-verbal de contravenţie, deoarece instanţa a încuviinţat proba cu planşele foto, petenta a răsturnat prezumţia de legalitate de care se bucură procesul-verbal.

Astfel, din conţinutul celor depuse la dosare de chiar intimata se observă că marcajele rutiere sunt deteriorate şi greu vizibile. Se poate, deci trage concluzia că petenta, fără a vedea nici un indicator rutier care să limiteze parcarea, a efectuat această manevră pe un carosabil ale cărui marcaje erau deteriorate”, a motivat instanța decizia, potrivit clujust.ro.

Șoferița va primi înapoi banii plătiți pe amendă și pentru recuperarea autoturismului.

Comentarii Facebook