Duminica 22 Decembrie

Activistii Rosia Montana au "cumparat" echipa nationala de fotbal, dandu-se drept investitori RMGC VIDEO INCREDIBIL


Activistii Rosia Montana s-au dat drept investitori RMGC si au reusit sa ajunga pana la presedintele FRF, Mircea Sandu, caruia i-au propus sa sponsorizeze echipa nationala de fotbal cu milioane de euro. Acest lucru a fost posibil dupa ce FRF a confundat militantii importiva proiectului de la Rosia Montana cu RMGC si a trimis un fax gresit.

Asociatia Alburnus Maior a primit acum cateva luni un fax din partea lui Gabriel Nitescu, director de marketing al FRF. In realitate, acesta voia sa trimita documentul in care cerea o sponsorizare catre Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), companie care vrea sa exploteze aurul de la Rosia Montana, dar a gresit destinatarul.

 

Jurnalistul Mihai Gotiu, cunoscut militant impotriva proiectului minier de la Rosia Montana, a aflat de fax (foto 2), l-a luat si "impreuna cu niste amici am conceput farsa". Acesta a purtat tratative cu FRF si acum cateva zile s-a prezentat la Federatie, purtand tratative chiar cu seful FRF, Mircea Sandu, in biroul acestuia. Gotiu a fost insotit de o "secretara" si cei doi s-au recomandat ca fiind de la "Rosia Montana", nu de la RMGC.

Mircea Sandu ar fi fost de acord sa obtina o sponsorizare de cateva milioane de euro din partea "Rosia Montana", pentru echipa nationala de fotbal si a fost de acord si cu o serie de conditii.

FRF a aflat in cele din urma ca totul a fost o "teapa" si au declarat ca: "N-a fost propriu zis o negociere". "Ne asumam eroarea. Directia de marketing nu a luat legatura cu destinatarul corect. E tendentios insa sa spui ca am vrut sa vindem nationala, cum sustin acum cei cu care am vorbit! Mircea Sandu a vrut doar sa atraga sponsori", au mai precizat reprezentantii FRF.

Cei de la RMGC au refuzat sa comenteze intamplarea.



Comentarii Facebook