Duminica 24 Noiembrie

Cum au reacționat reprezentanții Spitalului Municipal Turda după publicarea imaginilor compromițătoare cu cele două asistente


Reprezentanții Spitalului Municipal Turda și-au expus punctul de vedere în legătură cu situația celor două asistente care au fost surprinse de un clujean în timp ce se uitau la filmulețe pe TikTok, ignorând total pacienții care aștepau afară în frig realizarea triajului de la secția de Primiri Urgențe a spitalului. 

Vezi și: FOTO - Două asistente de la Spitalul Municipal Turda, blamate de un pacient: „Aceste ‘doamne’ sunt foarte ocupate cu TikTok-ul”

Ce au declarat reprezentanții Spitalului Municipal Turda

Ca urmare a unor fotografii apărute în mediul online cu privire la activitatea unor angajați din cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe, facem următoarele precizări: La ora la care s-au efectuat fotografiile, în sala de triaj se afla personalul de serviciu, respectiv, registratorul și un asistent medical. Din fotografii reiese că aceștia se află în spațiul în care își desfășoară activitatea în mod normal”, s-a „scuzat” conducerea Spitalului, care, în mod clar, se află „de partea” asistentelor fotografiate. 

Angajații au fost fotografiați într-o zonă în care este interzisă utilizarea oricărui aparat de fotografiat/fimat (inclusiv telefon mobil), ulterior aceste fotografii fiind distribuite in mediul online fără acordul explicit al persoanelor în cauză și al unității medicale. Mai mult, aceste fotografii au fost însoțite de mesaje de denigrare, atât a persoanelor cât și a unității medicale”, au mai declarat reprezentanții spitalului. 

„Vom efectua demersurile legale în vederea apărării imaginii angajaților și a spitalului”

Având în vedere că există indicii cu privire la persoana care a efectuat fotografiile și ulterior le-a publicat in mediul online, fără a avea acordul persoanelor în cauză, unitatea noastră va efectua demersurile legale necesare în vederea apărării imaginii angajaților și a spitalului, implicit al protecție persoanelor cu privire la datele cu caracter personal”, au încheiat aceștia, potrivit Turda News. 


Comentarii Facebook