Miercuri 25 Decembrie

Cum au salvat doi polițiști din Cluj o familie de ucraineni ajunsă la capătul puterilor - FOTO


Doi polițiști au intervenit în ajutorul unei familii din Ucraina, care a avut probleme cu masina între Recea Cristur și Panticeu. 

Polițiștii au fost sesizați la data de 15 martie a.c., în jurul orei 13.55, referitor la un eveniment rutier produs pe DJ 108B, pe raza comunei Recea Cristur.

Din primele informații, un autovehicul, condus din direcția Dej spre Jibou, de o femeie de 30 de ani, de cetățenie ucraineană, ar fi părăsit partea carosabilă pe un sector de drum aflat în curbă la stânga, pe partea dreaptă, aferentă sensului său de mers.

În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.

Testarea cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ.

Ce poți sa faci atunci când ajungi la limita puterilor, într-un loc în care nu cunoști absolut pe nimeni și nu poți sa comunici în niciun fel? Simplu, te ajută autoturismul... Pare ciudat, dar vă spunem mai multe în continuare.

Astăzi, în jurul orei 14.00, colegii noștri, Alex și Dan, din cadrul Posturilor de Poliție Recea Cristur și Panticeu, au fost alertați să intervină la un eveniment rutier semnalat prin sistemul e-Call  al unui autovehicul.

Au ajuns la locul în care un autoturism înmatriculat în Ucraina se afla în afara părții carosabile, iar lângă acesta, din fericire, trei persoane tefere, respectiv o femeie, o adolescentă și un băiețel, în vârstă de 6 ani. Veneau din Donețk și se îndreptau spre Cehia. Se pare că cei aproximativ 1400 de kilometri, parcurși în peste 30 ore, coroborat cu oboseală, stres și teamă le-a răpit câteva ore din drumul lor, însă norocul a făcut ca pe tura lui Alex și Dan ”nicio persoană să nu fie rănită”.

Și pentru ca misiunea lor să se încheie cu succes, colegii noștrii au rămas alături de ei, asigurându-se că autoturismul este repus pe roți și pregătit de drum, apelând chiar și la un service auto din apropiere, unde un domn cu spirit civic, le-a oferit serviciile necesare pentru a ajunge în siguranță, la destinație.

Au primit indicații pentru a ajunge la Cluj-Napoca, unde vor rămâne peste noapte, urmând ca apoi să-și continue deplasarea.

Alex și Dan s-au bucurat că au reușit să fie de ajutor. Noi, în schimb, ne-am bucurat că avem colegi care, în rutina normalului, înțeleg că dincolo de măsurile tehnice, legislative și protocolare, datoria noastră este să fim cu adevărat oameni”.

Comentarii Facebook