Vineri 15 Noiembrie

Cum începe școala în Cluj! Se va învăța în SCENARIUL 1


Școala în Cluj va începe în scenariul 1, adică toată lumea merge la cursuri. 

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, nr. 177/10.09.2021, în contextul prevederilor Ordinului comun, nr.5.196/1.756/ 3 septembrie 2021, emis de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada 13-17 septembrie 2021, activitatea educațională în toate cele 443 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, se va desfășura potrivit scenariului 1 de organizare și funcționare a cursurilor.

Potrivit prevederilor Ordinului comun, nr.5.196/1.756/ 3 septembrie 2021, emis de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, Scenariul 1 de organizare și funcționare a cursurilor unității presupune participarea zilnică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie; incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Scenariul 2 de organizare și funcționare a cursurilor unității presupune participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie; participarea zilnică, în sistem online a tuturor elevilor, cu excepția elevilor din învăţământul special; incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

În județul Cluj 107.160 elevi vor începe luni, 13 septembrie 2021, cursurile cu prezență fizică în unități, dintre care 61.770 în municipiul Cluj-Napoca. Conducerea unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj împreună cu reprezentanții autorităților publice locale au luate toate măsurile necesare, astfel încât în școlile și grădinițele din județ să se respecte măsurile igienico-sanitare în vigoare, în vederea asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate pentru beneficiarii direcți ai educației.

Data de referință pentru aceste informații este 10 septembrie 2021, ora 13:00.

Comentarii Facebook