Cum s-a ales cu dosar penal un șofer după ce a fost tras pe dreapta de polițiștii clujeni
Polițiștii clujeni au depistat, marți seară, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție Rurală Baciu, au depistat un conducător auto în vârstă de 42 de ani, din comuna Baciu, județul Cluj, în timp ce se deplasa pe DN1F-E81, prin localitatea Baciu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice”, anunță IPJ Cluj.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, reieșind o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
0 Comentarii