Duminica 22 Decembrie

Cum s-a ales un clujean cu dosar penal după ce și-a dat mașina cu împrumut



Polițiștii clujeni au depistat, sâmbătă un conducător auto care s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat.

La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 14:40, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 37 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918, deşi avea permisul de conducere anulat”, informeazp IPJ Cluj.

Totodată, oamenii legii au stabilit autovehiculul condus i-ar fi fost încredinţat de către proprietar în acest sens, cunoscându-se faptul că bărbatului de 37 de ani îi era anulat permisul de conducere.

În cauză, faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, iar faţă de proprietarul autoturismului se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane care are permisul de conducere retras sau anulat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Comentarii Facebook