Duminica 24 Noiembrie

Cum s-a întâmplat tragedia din Mărăști, în care un băiat a căzut de la etajul 6 pe copertina unui bloc de pe strada Aurel Vlaicu din Cluj FOTO


Un apel la numărul de urgență, făcut în jurul orei 15:00, a solicitat intervenția pompierilor și a echipajelor SMURD la un eveniment grav petrecut în cartierul Mărăști, pe strada Aurel Vlaicu. 

Mai exact, un minor de 15 ani a căzut de la etajul 6 pe copertina unui bloc situat la etajul 1 al imobilului. Din fericire, când au ajuns salvatorii la locul incidentului, băiatul era conștient. 

Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare. În aceste momente, oamenii legii efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc evenimentul. 

,,Astăzi, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, prin apel 112, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că un minor, de 15 ani, ar fi căzut de la etajul 6 al unui bloc situat în cartierul Mărăști.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și pompieri din cadrul ISU Cluj, precum și un echipaj medical. 

Minorul a fost găsit conștient, căzut pe o copertină situată la etajul 1 al imobilului.

În prezent, se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs incidentul,” a explicat IPJ Cluj. 

Citește și: Un băiat a căzut de la înălțime pe strada Aurel Vlaicu din Cluj. Pompierii l-au coborât cu greu de pe copertina unui bloc. A fost dus de urgență la spital



Screenshot 2024-11-24 164007.png


Comentarii Facebook