Duminica 22 Decembrie

Cum s-a produs accidentul grav în Feleacu! Un șofer a modificat poziția mașinii în urma incidentului


La data de 5 februarie, în jurul orei 22:30, pe raza comunei Feleacu, în afara localității, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane și avarierea a trei autovehicule. 

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 38 de ani, din județul Cluj, care conducea autoturismul în direcția municipiul Turda, ar fi acroșat o autoutilitară ce se afla parcată parțial pe marginea părții carosabile, ulterior fiind proiectat pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de autovehicule.

 În urma acestei coliziuni, ansamblul de vehicule a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. 

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului de 38 de ani, totodată până la sosirea echipajului de poliție conducătorul autoutilitarei ar fi modificat poziția vehiculului”, transmite IPJ Cluj. 

În cauză, polițiștii au demarat cercetări pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Comentarii Facebook