Cum se lucrează în cartierul Bună Ziua: Se surpă totul în jur - FOTO/ UPDATE - POZIȚIA CONSTRUCTORULUI
Lucrările din cartierul Bună Ziua nu par a respecta foarte multe din normele din construcții.
”Am realizat cateva poze din cartierul Buna Ziua, respectiv Bonjour Residece. Modul in care decurg lucrarile este revoltator, se lucreaza 7 zile pe saptamana cate 14 ore pe zi fara sa se tina cont de nici o norma de liniste. Sapaturile care s-au facut au dus la surparea terenului de sub terase”, ne-a relatat Andrei.
Cartierul Bună Ziua tinde să devină cel mai haotic din Cluj-Napoca, viteza cu care se construiește depășind posibilitatea inspectorilor de a verifica modul în care se lucrează.
În plus, nici infrastructura rutieră nu este adaptată pentru numărul mare de blocuri.
---------------------------------------
UPDATE - DREPT LA REPLICĂ
Compania Cluj Rezidențial a formulat un drept la replică în urma articolului.
Iată care este poziția constructorului:
”Referitor la articolele Dvs. ”Cum se lucrează în cartierul Bună Ziua: Se surpă totul în jur- FOTO” și ”Noi reclamații din cartierul Bună Ziua: Se surpă grădinile din Bonjour Residence”, apărute în publicația Dvs. în datele de 7.11.2016 și respectiv 10.11.2016, pe tema lucrărilor de construcție realizate de firma noastră în cartierul Bună Ziua, lângă Bonjour Residence, formulăm prezentul drept la replică:
1. Una dintre acuzațiile care ni se aduce este că nu respectăm autorizația de construcție și că imobilele pe care le construim au, de fapt, cinci etaje, și nu patru așa cum este menționat în autorizație (document pe care îl puteți consulta în atașamentele la prezentul e-mail).
În acest sens, facem următoarele precizări:
-Imobilele pe care le construim în zona Bună Ziua au, într-adevăr, cinci niveluri, dar au patru etaje, așa cum este precizat foarte clar în autorizația de construcție. Cel considerat a fi al cincilea nivel este în fapt un etaj tehnic, NU este destinat a fi un etaj locuibil. Orice imobil cu ascensor are prevăzut și un etaj tehnic.
-Referitior la aceste aspecte s-a efectuat și un control din partea Primăriei Cluj-Napoca, care a verificat toate documentele, iar concluzia exprimată pe loc este că lucrările executate sunt conform autorizațiilor. ”Poliția locală a efectuat o verificare în cursul zilei de 9 noiembrie 2016, constructorului din zona Bună Ziua nr. 37, în vederea verificării documentației necesare demararării construcției. În această etapă nu s-au constatat nereguli”, a precizat Biroul de Presă al Primăriei în răspuns la întrebările pe această temă din partea presei.
Un răspuns în acest sens a fost formulat de altfel de primarul Emil Boc în timpul emisiunii de la Știri de Cluj din data de 17.11.2016.
-Autorizațiile pentru aceste imobile au fost obținute conform PUD din 2007, realizat aproape simultan cu PUZ pentru ansamblul Bonjour. Este un PUD de ”extindere centru de cartier Bună Ziua”, menit să facă trecerea de la blocurile cu regim mare de înălțime la cele cu regim de înălțime mic. Fapt pe care imobilele noastre îl respectă: atât înălțimea, cât și procentul de ocupare al terenului este mult mai mic decât cel al imobilelor din ansamblul Bonjour.
De asemenea, considerăm că existența PUD-ului în care erau prevăzute toate aceste aspecte încă din 2007 putea constitui un mijloc de informare pertinent asupra stării de fapt pentru cumpărătorii imobilelor Bonjour, care puteau fie să se intereseze personal, fie să ceară informații de la dezvoltatorul imobiliar.
2. O altă acuzație care ni se aduce este aceea că lucrările efectuate de muncitorii companiei noastre au dus la surparea terenului de sub terasele blocurilor învecinate.
În acest sens, facem următoarele precizări:
-Această stare de fapt este una pe care o cunoaștem și pentru care ne asumăm partea noastră de vina.
În acest moment lucrăm intens (de aici și speculațiile potrivit cărora ne-am grăbi) pentru a readuce toate la forma inițială. Toate reparațiile necesare consolidării terenului, precum și cele necesare remedierii eventualelor stricăciuni suferite de construcțiile din jur din cauza exclusivă a lucrărilor efectuate de angajații noștri vor fi făcute în cel mai scurt timp pe cheltuiala companiei noastre, fără nici un fel de obligație financiară sau de altă natură din partea proprietarilor.
-Această stare de fapt a atras un control al Inspectoratului de Stat în Construcții, control la care ne supunem fără nici un fel de obiecție. Vă asigurăm că vom pune la dispoziția instituțiilor abilitate ale statului român toate actele pe care ni le vor solicita și suntem pregătiți să achităm orice daune determinate în mod legal de instituțiile statului.
3. Privind distanța legală dintre imobilul aflat în construcție și imobilele din jur, ea este conform PUD aprobat în 2007. Vă putem garanta că am respectat toate prevederile legale aflate în vigoare la momentul demarării lucrărilor.
Lucrările care se fac acum (și care sunt reclamate ca fiind prea apropiate de limita de proprietate) sunt la parkingul subteran, NU la imobilul efectiv. Parkingul subteran*, conform legii, se poate realiza chiar până la limita de proprietate. În schimb, distanța pentru imobilul propriu-zis (de la nivelul cotei 0) va respecta legea și autorizația de construire, fiind plasat la o distanță de minim jumătate din înălțimea (h/2) clădirii. Ceea ce înseamnă că va avea o retragere de minim 9 metri față de limita de proprietate. Dacă se adaugă și cei (teoretic!) alți 9 metri pe care și blocurile Bonjour ar trebui să îi aibă față de limita de proprietate, ajungem la minimum 18 metri între cele două imobile vecine, o distanță considerabilă cât pentru a nu se vedea vecinii dintr-o sufragerie în alta...
*Tocmai fiindcă respectăm dreptul la intimitate și urmărim să asigurăm o calitate a vieții superioară locuitorilor din zonă, am optat pentru acest tip de parcări, subterane, nu supraterane.
4. În ceea ce privește programul de lucru al muncitorilor, vă asigurăm că acesta respectă normele legale în domeniu, fapt verificabil oricând de către autoritățile abilitate, precum Inspectoratul Teritorial de Muncă. Niciodată pe șantierele noastre nu au lucrat oameni ”7 zile pe săptămână câte 14 ore pe zi”.
5. Am mai dori să facem o precizare care ține de dimensiunea proiectului nostru, atât din punct de vedere al spațiului alocat, cât și al beneficiilor pentru comunitate, aspecte luate în derâdere în anumite postări pe Facebook citate de presă drept mărturie a locatarilor din zonă:
Proiectul nostru este unul amplu, din care vor avea de câștigat toți cei care locuiesc în zonă, cuprinzând, pe lângă unitățile locative, cladire de birouri, sală de fitness si gradiniță. Spre deosebire de alți dezvoltatori, care au promis, dar nu au făcut (pentru că preocuparea lor principală a fost profitul obținut din vânzarea rapidă a apartamentelor aflate în stadiul de proiect), pentru noi e prioritar confortul locatarilor. De aceea, spre exemplu, vom demara de luna aceasta lucrările la gradinița din complex, care are ca termen de dare în folosință luna septembrie 2017.
De asemenea, o preocupare permanentă a noastră, de când am achiziționat terenul, este dezvoltarea, alături de ceilalți constructori din zonă a infrastructurii necesare tuturor locuitorilor din cartier. Drept urmare, prima decizie pe care am luat-o, înainte de începerea oricăror planuri și lucrări, a fost să cedăm Primariei o porțiune de teren, dinspre strada Bună Ziua, în scopul realizării unei benzi suplimentare de circulație. Așteptăm ca și ceilalți proprietari de teren din zonă să se conformeze și să procedeze la fel.
În concluzie, vă asigurăm că lucrările desfășurate de noi în zonă respectă toate normele legale în vigoare, iar autorizațiile de construcție este respectată în întregime. Referitor la faptul că săpăturile efectuate de muncitorii noștri au dus la surparea unei părți a pământului aflate sub unele dintre terasele imobilelor vecine, ne asumăm responsabilitatea, colaborăm cu instituțiile statului și vom achita toate pagubele suferite de proprietari din această cauză”.
35 Comentarii
asta porneste de la cei care dau autorizatii pentru acest haos.
Cartierul P--li !!!! M-am suit pa dealul Clujului ??? JOS VINITURI si bisnitari !!!! FOAMEA >>>> se INTOARCE !!!VA PEDEPSESTE NATURA !!!!!!!!!!!!
Deci care-i problema pana la urma? Ca se lucreaza prea mult? :)))) Iar noi suntem romani si vrem sa se frece menta 50% din programul de lucru? Daca s-ar lucra in acelasi ritm la tot ce se construieste in Romania (inclusiv constructiile din bani publici) tara asta ar fi cu totul altfel! Probabil nu au cotizat cei de la Bonjour la publicitate pe Stiri… Citeste mai departe
Ba! tu esti chiar prost? nu ai inteles nimic din articol? aici nu e vorba de bonjour,e vorba de bella vista residence,care sapa si se prabuseac gradinile oamenilor in fundatia lor...retardat mintal ce esti
Buna Ziua putea fi un cartier extraordinar dar atata timp cat nu esxista reguli fiecare face/construieste cum vrea.
Sunt curios locatarii de acolo din Bonjour ce parere au ca trag aia un bloc la 10 metri de ei.
Tot cartierul ala are o strada ce-l traverseaza si e un haos total.
E o zona in dezvoltare si am impresia ca e un risc foarte mare… Citeste mai departe
Vai vai ...si eu pe unde o sa-mi mai plimb frumusetea de ciobanesc romanesc,unii ii zic Fram ursul polar,altii Marele Alb ???N-am ce face,il voi scoate cite 5 minute ,dimineata si seara in fata scarii blocului.Pacat de zona,se promitea ceva de genul "rezidential" dar a devenit la fel ca ghetourile din Rio(mai corect scris favele).Oricum nu e mare problema,roboteilor… Citeste mai departe
povestea continua si in borhanci
3 case pe 1000mp,zona verde zero
asta-i pofta ce ati poftit,pofta buna
Degeaba era pe vremuri cartier rezidential, a ajus la fel ca Florestiul, doar ca preturile / mp sunt duble + .
Au ingramadit blocurile unul in celalalt, cu telecomanda de la tv schimbi si canalul celui din blocul de vis-a-vis...plus ca la fel ca peste tot in cluj se construiesc locuinte etc dar drumurile sunt aceleasi de acum 30 ani, dimineata e… Citeste mai departe
S-a cenzurat cuvantul b a r a....super tare. Poate este ceva cuvant obscen mai nou.
Mi se pare ca nici distanta minima dintre blocuri nu este respectata, nu cred ca este legal ceea ce se face acolo. Ar trebui oprita constructia pana nu este prea tarziu ...
Bună ziua e cartier de lux. 10 minute cu mașina la iulius mall, 10 minute în piață Cipariu. 10 minute umf. 10 minute piața unirii. Nu orice sărac își permite apartament acolo. De fapt sunt doar oameni din it și oameni de afaceri în zona. sa ne înțelegem. .
10 minute poate la 12 noaptea.
poate fi de lux in cativa ani se ajunge mai rau ca florestiul
dupa principiul tau,cartierul Marasti ce este atunci?cartier de aur?poti sta la 2 minute de piata,2 minute de magazine si max 5 minute de zona ultracentrala.
bai comentatori. Nu aveți voi bani de apartament în Bună ziua. Voi acolo mai la periferie în garsoniere comuniste.
Da ai dreptate "hoppa".......viniturile care au spurcat Clujul stau in Buna ziua......noi Clujeni stam in Gheorgheni, Andrei Muresanu...etc:)
in Buna Ziua si in Floresti is toate viniturile:)
buna ziua era centura spre apahida:)) auzi cartier rezidentiallool,periferie frate nu cartier rezidential! hai bafta la urcat dealul!
chiar nu inteleg de ce se vinde asa scump terenul in acea zona...locul e chiar oribil, fara pomi, fara infrastructura cel putin decenta...doar pentru ca sunt constructii noi sa valoreze atat? Doamne mare e prostia omeneasca si multi dau bani sa isi ia acolo locuinte...
Blestemele :)))) Ani Capusa, sa va bagati blocurile undeva.
foarte bine la cit e mp asta e rezultaul:)))))))
Cartierul Buna-Ziua a ajuns Floresti 2, mare grija la investitiile de acolo....
niste mizerabili.nu respecta nici autorizatia de constructie, la primele blocuri au trantit un etaj in plus...niste dejectii umane.
se darima blocul ...a avut spor dorel la sapat
Din păcate aici Dorel executa ce i se spune doar