Duminica 22 Decembrie

Cum se simte copilotul Răzvan Petrescu, rănit foarte grav în accidentul aviatic de la Cluj?

 

Tatăl copilotului Răzvan Petrescu, rănit foarte grav în accidentul aviatic de la Cluj, a povestit despre starea fiul său.

 

"Situaţia lui generală este bună. Urmează să mai facă câteva intervenţii chirurgicale, dar au hotărât să-l mai lase câteva zile, pentru că a pierdut foarte mult sânge şi îl mai lasă să se întărească, să se stabilizeze. Urmează pe săptămâna următoare să-l mai opereze.

 

Sunt foarte mulţumit de serviciile medicale de aici. Doar după operaţii şi va fi bine îl voi transporta la Bucureşti, pentru că suntem foarte departe de el. Acolo vom fi aproape", a povestit Dan Petrescu, tatăl copilotului. 

 

Medicii au spus că are o uşoară piedere de memorie. 

 

"Nu vreau să intru în amănunte cu el. Nu vreau să îl readuc la evenimentele de atunci. Trebuie să-l ferim de şocuri emoţionale. A venit şi un psiholog şi a zis că este în stare bună. Nu este în stare să dea detalii relevante despre incident", a spus tatăl copilotului.

 

"Îmi pare bine că a trecut de starea critică. Îl îmbărbătez", a spus şi mama copilotului.

 

Dan Petrescu a spus că nu îl interesează faptul că unii ministri şi-au dat demisia. 

 

"Vreau ca acest serviciu de alarmare, căutare şi salvare să fie pus la punct. Noi piloţii aveam impresia că există şi că nu sunt probleme dacă se întâmplă vreun accident. Ei bine, am aflat că de fapt nu sunt puse la punct. Asta este dorinţa mea. Nu mă interesează cine şi-a dat demisia. Unii mai vinovaţi, alţii mai puţin vinovaţi. Vreau să se facă acest serviciu, o dată pentru totdeauna. Noi, piloţii, ne asumăm răspunderea meseriei şi a riscurilor, dar pe lângă piloţi mai sunt şi alţi pasageri şi alţi vinovaţi. Nu mă interesează că vine unul, că vine altul. Important este să pună la punct un serviciu viabil de alarmare şi căutare", a mai spus Dan Petrescu.

 

El le-a transmis condoleanţe familiilor celor decedaţi. "Nu am putut să mă duc la înmormântare. Eu sunt convins că Adrian Iovan a făcut tot posibilul pentru a-i salva. Poate ar fi avut o şansă de a trăi, dar nu mă pot pronunţa", a mai spus el.

 

Despre ceilalţi răniţi, el a precizat că se simt mai bine ca fiul său.   

Comentarii Facebook