Duminica 22 Decembrie

Cum și-a ”suplimentat” un agent de vânzări veniturile cu 11.000 de lei, din banii unei firme clujene



Un bărbat, agent de vânzări al unei firme medicale din Turda, este cercetat de poliţişti pentru delapidare, fiind bănuit că şi-a însuşit, fără drept, peste 11.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei municipiului Turda, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui bărbat, de 32 de ani, din Bistriţa-Năsăud, pentru delapidare”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Bărbatul, angajat ca şi agent de vânzări la o firmă din Turda, în decurs de aproximativ un an, şi-ar fi însuşit, fără drept, din încasările realizate şi din produsele care i-au fost încredinţate.

Prejudiciul creat societăţii comerciale, cu principal obiect de activitate comercializarea de produse stomatologice şi tehnică dentară, este de aproximativ 11.500 de lei. Din cuatumul acestuia, s-a reuşit recuperarea, până în prezent, a circa 4.300 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Comentarii Facebook