Cum șicanează Primăria un clujean care are un teren chiar pe traseul Centurii Metropolitane. Ultima lovitură vine de la Justiție - FOTO


Un clujean acuză judecată strâmbă în cazul unui teren de pe strada Romul Ladea, peste care trece Centura Metropolitană. Un expert a stabilit că acolo metrul pătrat e 250 de euro, dar judecătorul a spus că ar fi 33 de euro, după multe amânări și schimbări de magistrați.

Paul Bogdan Moldovan a cumpărat terenul de 1.100 de mp, în 2013, plătind 20.000 de euro, pentru a face două case. În 2015 a scos un certificat de urbanism, pentru a vedea ce poate construi acolo și a aflat că acesta este numai bun pentru a începe lucrările. La scurt timp,  însă, lucrurile s-au schimbat. 

Ulterior mi-au spus nu pot construi, pentru că pe acolo trece Centura Metropolitană, așa că nu am avut ce face și m-am adresat instanței. 

În 2016, am avut prima sentință prin care se anulează Hotărârea de Consiliu Local prin care se aproba traseul Centurii.

În 2017, Curtea de Apel Cluj a confirmat sentința dată în 2016 și m-am dus să o pun în executare. Au trecut alți trei ani fără a se face ceva și abia în 2020 au dat un HCL (n.red. Hotărâre a Consiliului Local) prin care spuneau că terenul este liber și se poate construi. Fericit, am scos un certificat de urbanism, ca să aflu că acum e mai grav. Mi-au spus că pe acolo trece și o magistrală de gaz metan și centura și nu pot face nimic”, a mai relatata Moldovan.

Acest lucru demonstrează că stabilirea traseului Centurii s-a făcut din pix. Nu s-au făcut exproprieri, iar oamenii au fost pur și simplu blocați și șicanați de Primărie, fără a putea să se bucure de proprietatea lor. 

Primăria Cluj-Napoca, acuzată că a mimat o falsă punere în legalitate

Clujeanul s-a adresat din nou instanței și a cerut punerea în aplicare a sentinței din 2017, exact așa cum este scrisă, nu numai de fațadă. Judecătorul a stabilit o amendă de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere în punerea în aplicare. Așa a plătit Primăria Cluj-Napoca 37.500 de lei, fără a respecta hotărârea judecătorească, acceptând ca timp de un an să nu pună în aplicare sentința. 

WhatsApp Image 2023-07-17 at 10.58.39.jpeg

Pentru că nu a reușit nici acum să facă ceva, Paul Moldovan s-a dus din nou în justiție cerând despăgubiri, pentru terenul lui. ”Văzând că nu am ce face cu terenul, și ei susțin în continuare că mi-au reglementat situația, am cerut despăgubiri. Un expert a stabilit că terenul valorează 250 de euro pe mp, conform prețurilor de vânzare din zonă. Am plătit 20.000 de lei lază de timbru și 4-5 mii de lei onorariul expertului. 

WhatsApp Image 2023-07-17 at 09.16.08 (1).jpeg

Până la sentința din iulie 2023, am schimbat patru judecători și am ajuns pe mâna lui Bogdan Prodișteanu, de la Judecătoria Cluj-Napoca. Acesta mi-a dat prin sentință o despăgubire de 37.000 de euro, deși expertul a spus că vorbim de circa 8 - 9 ori mai mult”, a mai spus Paul Moldovan.

WhatsApp Image 2023-07-17 at 09.17.14 (1).jpeg

Încă motivarea nu a fost emisă, așa că nu se știe pe ce rațiuni s-a bazat judecătorul. Acesta are dreptul să stabilească o sumă a despăgubirilor, dar trebuie să țină cont și de cuvântul expertului, care este plătit și care are ca obiect al muncii tocmai acest lucru.

Dincolo de acest caz, procesul arată amatorismul din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Au promis Centura Metropolitană din 2015, dar nici până astăzi nu au făcut exproprierile, așteptând ca oamenii să lupte în justiție și cumva să se rezolve lucrurile de la sine.

Nici nu pomenim de faptul că amenda de aproape 40.000 de lei este plătită din bani publici, tocmai din incompetența celor care administrează Primăria Cluj-Napoca, în frunte cu primarul Emil Boc. 

WhatsApp Image 2023-07-17 at 11.03.18.jpeg

Paul Bogdan Moldovan poate ataca mai departe această sentință, pentru a-și căuta dreptatea. Între timp, Centura Metropolitană nu are cum să treacă pe acest teren și probabil pe multe altele, despre care primarul Emil Boc nu spune nimic. 

WhatsApp Image 2023-07-17 at 09.50.55.jpeg

Comentarii Facebook