Duminica 22 Decembrie

Cum va fi vremea în această iarnă. Vezi prognoza pe trei luni


Administrația Națională de Meteorologie a publicat o estimare a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna februarie a anului viitor.

Estimările au fost realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

DECEMBRIE

Temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale în aproape toata ţara, iar local în sud-estul şi sudul ţării vor fi posibile valori termice mai ridicate decât cele normale.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi normale în cea mai mare parte a regiunilor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste mediile climatologice, iar în sud, sub norme.

IANUARIE

Temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice local în sudul, sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal.

Precipitaţiile lunare vor fi apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor acestea vor prezenta o tendinţă de excedent.

FEBRUARIE

Temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori sub mediile climatologice în zonele nordice şi centrale, local în sud-estul ţării valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile, iar în restul regiunilor, normale.

Comentarii Facebook