Sambata 21 Decembrie

Cum va fi vremea în Transilvania în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru perioada 3-16 octombrie


Prognoza ANM pe două săptămâni. Meteorologii au publicat prognoza meteo până în data de 16 octombrie.

Regimul termic estimat de către meteorologi până pe 16 octombrie va fi asemănător cu cel care s-a înregistrat în intervalul anterior, respectiv vor fi temperaturi mai scăzute în anumite zile, urmate de perioade în care vremea se va încălzi iar temperaturile vor ajunge la 23 de grade Celsius în anumite regiuni, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea în următoarele două săptămâni în Transilvania 

În Transilvania din 5 octombrie şi până în 9 octombrie temperaturile vor creşte treptat şi se vor situa între 6 şi 22 de grade Celsius. În a doua săptămână, acestea vor mai scădea uşor şi se vor menţine la 18 - 20 de grade Celsius mediat regional. Minimele termice se vor situa în medie între 4 şi 8 grade Celsius, mai scăzute, spre 2 - 4 grade Celsius, în 6 şi 7 octombrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele două zile şi din nou în a doua săptămână a perioadei estimate.

Vremea în următoarele două săptămâni la munte 

La munte, vremea va fi rece la începutul primei săptămâni, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 4 și 10 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori, apoi valorile termice vor creşte şi se vor situa uşor peste normele climatologice, cu o medie a maximelor ce se va situa în jurul a 14 grade Celsius, urmând ca la începutul celei de-a doua săptămâni valorile termice să scadă, iar media maximelor să se situeze în jurul a 10 - 11 grade Celsius, valori apropiate de normele climatologice.

Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între -1 grad şi 6 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în 4 şi 5 octombrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în primele trei zile ale intervalului şi, din nou, în a doua săptămână. 


Comentarii Facebook