Duminica 22 Decembrie

Curs gratuit de prim ajutor, în Parcul Central din Cluj


Clujenii au parte de un curs gratuit de Prim Ajutor, în cadrul unei noi ediții a Maratonului Resuscitării, organizat de ISU Cluj.

Evenimentul va avea loc în data de 7 iulie, între orele 10.00 și 19.00, iar cursurile vor fi predate de către medicii și paramedicii SMURD.

Maratonul Resuscitării este un proiect inițiat de către medicii si paramedicii voluntari SMURD CLUJ cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj – Unitatea de Primiri Uregențe si îsi propune să vină în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a manevrelor de resuscitare de bază de către toată lumea. 

În cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea cadrelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare după instalarea unui SCR. Pe de altă parte, victimele cărora nu li se acordă suportul vital bazal au șanse minime de a supraviețui în urma unui SCR.

În cadrul evenimentului, medicii și paramedicii SMURD, cu experiență în intervențiile medicale de urgență, vor preda tehnici de prim ajutor în mod gratuit. Cursurile încep succesiv și se repetă pentru întreaga zi, iar cei ce doresc să participe pot veni la orice oră fără a fi necesară înscrierea. Metoda de predare este hands-on, în grupe de câte 2-5 cursanți, coordonați de 2 medici/paramedici SMURD, timpul mediu de predare fiind 20-25 minute. Manevrele sunt explicate si demonstrate cu manechinele specializate în față, iar cursanții vor exersa apoi prin simulare de situații reale, în final având și posibilitatea sâ pună întrebări, fiind o discutie deschisă cu voluntarii SMURD. 

Tehnicile dobăndite în cadrul evenimentului, pe lângă cele referitoare la siguranța salvatorului, recunoasterea urgenței și activarea sistemului de urgență, includ suportul vital de bază al adultului cu masajul cardiac extern, ventilațiile si dezobstrucția cailor aeriene, iar dacă se dorește se poate aborda și suportul vital de bază pediatric (al copiilor) care diferă de cel al adultului. 

Prin această inițiativă dorim să ne aliniem ghidurilor europene care presupun cunoașterea si efectuarea manevrelor de resuscitare de către populația generală în totalitate dar si să ridicăm un semn de alarmă cu privire la importanța acestor manevre și necesitatea de a fi predate la o scară mai largă.

Limba de predare principală este romăna dar vom asigura predare și în limbile engleză, franceză si maghiară.

Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite pe pagina de facebook a proiectului: https://www.facebook.com/pg/MaratonulResuscitarii si pe site-ul dedicat https://www.smurd-cluj.ro/maratonulresuscitarii

Comentarii Facebook