Daniel David, rectorul UBB Cluj, după decizia CCR de anulare a turului 1 al prezidențialelor: „Să ne fie rușine și să nu se mai întâmple”
România între euroatlantism și bizarerii: Între lecții amare și speranțe pentru viitor
Într-o perioadă în care România se confruntă cu provocări fără precedent, Daniel David, rectorul UBB, face un apel sincer și curajos la introspecție colectivă. Anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale din 2024 de către Curtea Constituțională scoate la lumină fisuri adânci în structura educațională, religioasă și politică a țării. Într-un context marcat de ingerințe externe și manipulări interne, rectorul UBB Cluj își asumă rolul de critic constructiv, punând accent pe necesitatea unei reforme fundamentale în educație, pe restabilirea echilibrului dintre religie și știință, și pe redefinirea clasei politice.
Prin acest poziție publică, se lansează un îndemn către toți cetățenii și liderii să-și asume responsabilitatea pentru un viitor în care România euroatlantică să devină o ancoră de stabilitate și progres, fără să mai fie pusă în balanță cu o „Românie bizară”. Este momentul să învățăm din greșeli și să alegem cu înțelepciune drumul pe care dorim să-l urmăm. „Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!”, spune Daniel David.
Redăm mai jos postarea integrală a rectorului UBB Cluj:
„Să ne fie rușine și să nu se mai întâmple! Pe scurt și la cald despre România între euroatlantism și bizarerii
Am fost critic cu primul demers al Curții Constituționale de a analiza alegerile, deoarece sesizările nu erau mult mai grave decât la alte alegeri când nu s-a acceptat acest lucru. Aștept acum motivarea Curții Constituționale a României asupra deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, care, dacă se bazează pe informații confirmate legate de ingerințe ale unor state externe asupra alegerilor din România, poate fi legală și legitimă.
Dar, dincolo de decizia Curții Constituționale, trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Cine s-ar fi aștepta ca în secolul XXI să ne petrecem timpul în preajma sărbătorilor de iarnă apărând România euroatlantică de România bizară!? O analiză mai detaliată a cauzelor psihoculturale care ne-au adus în această situație, reliefând „româniile polarizate”, poate să fie găsită aici (https://danieldavidubb.wordpress.com/2024/12/03/pentru-romania-europeana/). Ca sinteză, cu lucruri spuse mai direct, punctez acum că (voi reveni zilele următoare cu analize mai complexe):
(1) Educația funcționează prost în țară. Spre exemplu, cred că am vorbit acum un deceniu printre primii în țară despre analfabetismul funcțional (atunci în jur de 42% la vârsta de 15 ani), iar de atunci acesta se menține cam tot la același nivel, producând astfel generații de adulți implicați acum social. Nu mai vorbesc acum de alte probleme (ex. abandon, neadecvare a curriculumului, subfinanțare, instituții care funcționează prost sau care nu-și au rostul etc.). Legislația bazată pe „România Educată” încearcă să corecteze acum câte ceva, dar, nefiind bazată strategic pe universitățile istorice și Academia Română cu expertiză în științele educației, nu știu dacă vom putea corecta rapid ceva prin acest demers. Fără educație adecvată, devii ușor victimă manipulării și obscurantismului. Așadar, nu oamenii sunt de vină că au ajuns așa, ci sistemul de educație! Este nevoie de o reformă de fond și rapidă în educație, făcută de cei care o înțeleg adecvat, altfel vom repeta nebunia acestor săptămâni.
(2) Vorbesc de peste un deceniu de faptul că religia și știința, care au fost pilonii pe care s-a bazat construcția politică europeană, sunt sub atac. Știința se confruntă cu pseudoștiința, politicienii iresponsabili onorabilizând ocupații de pseudoștiință și Evul Mediu prin recunoașterea de către stat și punându-le pe același nivel de respectabilitate cu ocupațiile bazate pe știință, creând astfel confuzii în mințile oamenilor între realitate și minciună. Biserica este prea îngăduitoare cu preoți/ierarhi care promovează ocultism și superstiții, nu învățătură creștină. De aici a venit mult suport pentru o Românie bizară, iar acest lucru trebuie schimbat urgent de factorii politici și religioși!
(3) În fine, sistemul politic ne-a oferit prea des politicieni inadecvați, care au ignorat adesea nevoile (diferite) oamenilor, proiectându-se ca elitele, nu ca reprezentanții acestora. Aceștia au devenit atât de antipatici, încât România tradițională (a bunicilor și părinților noștri, pe care îi consideram adesea înțelepți) și România celor care au început să se emancipeze (cei dispuși să muncească mult și greu pentru binele lor și al copiii lor, în țară sau în diasporă, pe care îi consideram adesea oameni responsabili) au devenit antisistem și au putut face surprinzător, conștient și/sau manipulați, o coaliție mai mult sau mai puțin tacită cu România bizară (la care s-au adăugat, mai grav zone antisociale/anarhiste), nu cu România celor deja emancipați și conectați cu structurile euroatlantice. Asta este cu atât mai dureros cu atât au aflat despre manipulările și influențele externe. Dar ura, reală și amplificată prin manipulare, aproape că bătut frica, înțelepciunea și responsabilitatea! Este obligatoriu ca sistemul politic să vină cu altceva de acum încolo și îi încurajez pe toți oamenii bine educați, cu competențe și cu bun simț, să se implice în politică. Altfel, iată ce era să pățim: România euroatlantică mai să devină România bizară!
Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană. Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!
56 Comentarii
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Eori - multumesc pentru ocazia oferită de a mă distra, ăștia penibili sunt preferații mei! :))
Iarăși te-a molestat mă-ta că ai prizat tămâie alterată!?
Mă-ta ocupată cu altele, n-a avut timp de tine, probabil nici n-avea cu cine…
Trist(a)(ule), nu mai fă spume, fă o plimbare. Nu lungă, cât să treci strada.
Eori - poți să fii lider… Citeste mai departe
@Los Cojones Pequeno - Simfonia lui G-Călinescu: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Foarte dăștept ziganee bravo, dar vorbește să înțelege și noi rudele ceva....
@ROSTAȘ WINETOO: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Păcat domnule rector de nivelul de pregătire pe care îl aveți dacă în emisiunea electorală de la Digi 24, o țară întreaga v-a văzut cum aprobați cu mare interes, discursul "distinsului aurist"!
Tot ce o să mai declarați dupa acest moment penibil, nu va mai avea nicio valoare!
@Maria Cristina: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Grețos mesaj! Tocmai se combate el pe el!
Păi mă rectorule care ești!...până acum n-ai trăit în România? Habar n-ai ce-a devenit și ce produce UBB-ul ultra băsist și johanist!
Cică, culmea prostiei e să faci pe prostul și să rămâi așa!...poate ție să-ți fie rușine!
@alessyo49: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@MITICĂ: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Extraordinar de obraznic si nesimtit. De altfel UBB peste care domneste este o institutie de mana a doua cu practici pedagogice de pe vremea lui Ceasca, si separata de realitatile vremii.
@Mucosul asta de David e un comunist imputit:
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Stați drq de soroșisti in banca voastra că într-o lună vine Trump și o să treceți toți la pupat mâini și pantofi.
@Trump2024: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
după ce că ați stat la cozi după centuriste care încurcă secția de vot cu bordelul, vi s-au mai și anulat voturile :))))) io-s curios mâine ce pl mea votați? și cu vreo 3 țigani care și-au dat demisia din partid =)))) lol ce necaz pe voi :)) mereț la vot, abia aștept să aud numai de scandaluri mâine :)
@de ce se bagă centuristele la coadă? de ce mi-e interzis să votez din cauza courvelor largi în gaură anală? :
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu… Citeste mai departe
@SECURISTII DE LA UBB AU PARERI? PAI LE DAU CATE O PUNGA,. SA VORBEASCA IN ELE:)):
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru… Citeste mai departe
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@Eori: eu cred că ești spălat pe creier de la prea multă Antena 3.
@Kibes: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@Kibes: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
Domnule Daniel David,nu doriți să alegeți alți politicieni si să aveți grijă de români și de România?
@Miha: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@Eori: ești prost că noaptea. Unii mai cu scaun la cap și născuți mai devreme au făcut armata și nu au murit. Pt că te scoată din NATO și U E trebuiesc niste proceduri speciale, pe care tu cu mintea libera habar nu ai și ar fi imposibil sa le înțelegi. Asta ți-o spune unul care în '73 a făcut armata. Apropos ,nu am votat cu CG ci cu Cristi Diaconescu,… Citeste mai departe
România aia bizară în frunte cu videochat-istele îți plătesc ție salariul încasat lunar...
@Andrei H: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
este o poza cu Guță in articol
@Aaaaa: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
rasufla relaxat, i-a trecut glontul pe langa cap. un alt om al sistemului, care a trudit sa capete aceasta functie, trudit a se inteleg furat si trisat, ca si restul. tocmai am asistat la o lovitura de stat, cei care n-au prins 1989, n-au cum sa isi dea seama, la vremuri noi, tot noi.
@test: asa e. tinerii nici nu inteleg ce se intampla. suntem la nivel de bambustan! o hunta militara mascata in "democratie"...
@test: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@ugoguu: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
mereț la vot să stați la cozi după centuriste. AIA E SECȚIE DE VOTARE, NU BORDEL BĂ TOANTELOR!!!!!!!!!!!!
@de ce se bagă centuristele la coadă? de ce mi-e interzis să votez din cauza courvelor largi în gaură anală? :
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video… Citeste mai departe
@de ce se bagă centuristele la coadă? de ce mi-e interzis să votez din cauza courvelor largi în gaură anală? :
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu… Citeste mai departe
ccr este anticonstitutionala!
nu s-a anulat nimic! votul a inceput deja in diaspora...
daca se interzice votul democratic atunci romania e terminata ca stat de drept!
@...: CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEIRGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv… Citeste mai departe
@Eori:
Însăși pseudonimul dv (ero(a) ri), arată că sunteți într-o mare eroare. Dacă atât vă duce mintea, nu sunteți dv. de vină. Cei vinovați sunt cei care v-au educat. Vai de părinți care au asemenea odrasle(urmași) !