Vineri 22 Noiembrie

Datorii uriașe ale Guvernului pentru construcția pistei de pe Aeroportul Cluj


Președintele Senatului, Crin Antonescu, aflat într-o vizită oficială, miercuri, a inspectat șantierul noii piste a Aeroportului Internațional Cluj, alături de Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.


Antonescu a declarat că finalizarea pistei de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca se află printre prioritățile Guvernului, mai ales pentru că președintele CJ Cluj este liberal.

Guvernul are priorităţi, iar extinderea Aeroportului din Cluj este una dintre ele. Având în vedere importanţa majoră regională, vom susţine alocarea sumelor necesare pentru finalizarea pistei. Este un lucru pe care mi-l asum mai ales că preşedintele CJ Cluj este liberal, consider că este o obligaţie majoră politică pe care o vom achita privind finanţarea acestui obiectiv”, a spus Crin Antonescu.

Din punct de vedere financiar, există o diferență de 50 de milioane de lei între lucrările executate de la demararea proiectului de acum doi ani, până în prezent și sumele decontate. Nici la lucrările pentru devierea celor două pâraie care trec prin zonă nu au fost decontați încă banii, din totalul de 12 milioane de lei datorate mai sunt de plătit 7,8 milioane de lei.

Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a cerut ajutor financiar de la Guvern.

Există două componente, o restanţă la lucrarea guvernamentală privind devierea a două pâraie. Legat de suma de 50 de milioane de lei, a fost cerută de la Guvern şi există o hotărâre de guvern care stă pe masa Guvernului, legată de un posibil ajutor din partea financiar, pentru Aeroport, prin Consiliul Judeţean. Asta nu înseamnă că instituţia pe care o conduc nu are banii necesari pentru finalizarea acestui proiect”, a spus Uioreanu.

Comentarii Facebook