Duminica 22 Decembrie

David Ciceo prezidează ORAT Singapore

 

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, prezidează lucrările Conferinței Internaționale de Pregătire Operațională și Transfer Aeroportuar (ORAT), care se desfăşoară la Singapore în perioada 12- 15 septembrie. 

 

Conferința este consacrată analizării practicilor curente în materie de management aeroportuar, cu accent pe aspecte ce țin de dezvoltarea logistică și operațională pentru acomodarea unui trafic în continuă creștere prin extinderea și reconfigurarea infrastructurii. Scopul este acela de a identifica modele de bune practici care să furnizeze fundamentul unor metodologii comprehensive și robuste pentru integrarea de noi elemente de infrastructură în planurile operaționale ale aeroporturilor, astfel încât acestea să își poată dovedi eficiența încă din primul moment, contribuind astfel la îmbunătățirea experienței pasagerilor. 

 

David Ciceo a fost invitat să conducă lucrările conferinței de la Singapore ținând seama de experiența acumulată în domeniul managementului aeroportuar, ca director general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca și președinte al Asociației Aeroporturilor din România, precum și în calitate de membru al boardului IAP-CoP (International Airport Professional Community of Practice – Comunitatea de Practică Profesională Aeroportuară Internațională).

 

În cadrul conferinţei, directorul aeroportului clujean va susţine o prelegere cu tema Can An ORAT Consultant Be Helpful In Supporting Airport Development? Case Study: Cluj International Airport - Romania, în care va prezenta maniera în care Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a reușit să gestioneze în ultimii ani creșteri spectaculoase ale traficului de pasageri și aeronave și se așteaptă ca într-un orizont de timp de 5-10 ani să își dubleze volumul actual de trafic, se arată într-un comunicat al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.

Comentarii Facebook