Duminica 22 Decembrie

David Ciceo s-a dus în SUA la reuniunea șefilor de aeroporturi - FOTO

 

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, a participat în SUA, la Atlanta, la ședință a Consiliului Director al Airports Council International (ACI) Europe.

 

La data de 6 septembrie 2014 a avut loc, la Atlanta, Statele Unite ale Americii, cea de-a 96-a ședință a Consiliului Director al Airports Council International (ACI) Europe, întâlnire la care a participat și David Ciceo, Director General al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj și Președinte al Asociației Aeroporturilor din România.

 

În cadrul aceastei ședințe au fost abordate teme de actualitate pentru aviația civilă europeană cu privire la: securitatea aeroportuară, deciziile Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, noul mandat al Observatorului European pentru capacitate aeroportuară și calitate, consultările publicate de EASA (European Aviation Safety Agency) și Comisia Europeană privind o posibilă revizuire a Regulamentului (CE) nr. 2016/2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și legislația europeană ce urmează să fie adoptată în domeniul aviației civile.

 

Cu această ocazie a avut loc și o ședință comună a Consiliului Director ACI Europe și Consiliului Director ACI North-America pentru a fi discutate probleme comune aviației civile de pe ambele continente.

 

Cea mai importantă temă a ședinței comune, la care au participat John Pistole, Administrator al Transport Security Administration USA și Angela Gittens, Director General Airport Council International, a fost securitatea aeroportuară.

 

Astfel, au fost abordate: poziția Administrației americane de Securitate în Transporturi (TSA) privind trecerea la faza 2 în controlul Lichidelor, Gelurilor și Aerosolilor (LAGs), extinderea programului TSA Precheck ce permite călătorilor cu risc redus să aibă parte de controale de securitate mai eficiente și rapide la punctele de control de pe aeroporturile din SUA participante la acest program și coordonarea cu alte țări pentru a le pune la dispoziție programe similare pentru călători, precum și analiza ultimelor cerințe ale TSA de securitate aeroportuară aplicabile aeroporturilor europene în cazul pasagerilor care se îmbarcă în zboruri cu destinația SUA. 

 

Domnul David Ciceo își exercită cel de-al doilea mandat ca membru al Consiliului Director al ACI EUROPE, fiind reales la data de 17 iunie 2014 în cadrul celei de-a 24-a Adunări Generale a acestei organizații pentru a reprezenta aeroporturile din sub-regiunea de est a Europei”, precizează conducerea Aeroportului Internațional Cluj.

Comentarii Facebook