Vineri 22 Noiembrie

De ce nu li s-au transferat multor elevi clujeni bursele pe card: Banii sunt la școli


Mulți elevi clujeni i s-au plâns primarului Emil Boc de faptul că deși s-a anunțat faptul că bugetul pentru bursele din semestrul al doilea s-a aprobat, ei nu au primit niciun ban pe card.

Primarul Clujului a precizat că banii au fost virați către școli, iar acum aceștia trebuie să decidă când transferă banii elevilor. Totodată, edilul șef a menționat că unele școli preferă să transfere banii odată la trei luni.

Mulți elevi mi s-au plâns că nu le-au intrat banii de burse pe card. Am întrebat la direcția noastră economică de la Primărie, iar colegii mei mi-au confirmat că deschiderile către școli în vederea plății burselor au avut loc de mult și că în acest moment, școlile sunt singurele responsabile de momentul în care se virează banii pe cardurile elevilor. Am aflat că unele școli preferă să vireze pe card doar o dată la trei luni, ceea ce nu este corect, și am trimis o hârtie oficială la toate școlile pentru a le solicita să facă lunar plata lunar a bursei școlare”, a declarat Emil Boc, luni seară.

Consiliul Local a aprobat recent bugetul pentru bursele școlare, astfel că 15.624 de elevi clujeni, cu media peste 8,50, vor beneficia de acești bani. De asemenea, toți elevii clujeni care nu au media scăzută la purtare beneficiază de gratuitate pee două linii de transport în comun.

Comentarii Facebook