Duminica 22 Decembrie

De la 30 la 20 de grade? Clujul scapă de caniculă. Vezi prognoza meteo pentru perioada următoare


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza pentru următoarele două săptămâni. Din păcate, România va scăpa de caniculă doar pentru câteva zile. 

În Transilvania

Valul de căldură se va menține și la începutul săptămânii în curs (4 – 10 iulie). Media temperaturilor maxime pentru această regiune va fi de 32 – 34 de grade Celsius. În schimb, de miercuri, 6 iulie, vremea se va răci semnificativ, iar până luni, 11 iulie, se va înregistra o medie a temperaturilor maxime cuprinse între 22 și 23 de grade Celsius, cu mici variații de la o zi la cealaltă.

După această perioadă în care temperaturile vor scădea considerabil, se întoarce căldura, astfel că, la sfârșitul săptămânii 11 – 17 iulie, temperaturile vor creștepână la o medie de 30 de grade Celsius

Temperaturile minime vor atinge 16 grade Celsius la mijlocul săptămânii în curs, urmând ca din data de 6 până în data de 10 iulie, media temperaturilor minime va ajunge chiar și la 10 grade, iar spre mijlocul lunii iulie se va ajunge la valori de 12-13 grade.

Instabilitate atmosferică în zona Clujului 

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în a doua jumătate a săptămânii în curs (până spre 11 iulie) când pe arii relativ extinse vor fi averse însemnate cantitativ. Ulterior probabilitatea pentru averse va fi mai redusă.


Comentarii Facebook