Duminica 22 Decembrie

De la ce a pornit scandalul din Midi. Un grup de tineri din Satu Mare s-a ”răzbunat” cu săbiile pe agenții de pază



Un scandal de proporții a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în clubul Midi, din Cluj-Napoca, unde în urma unei altercații un agent de securitate a fost tăiat la mână cu o sabie.

Incidentul se pare că a pornit după ce un grup de tineri din Satu Mare s-a luat la ceartă cu ”vecinii” de la masa de lângă, iar agenții de pază i-au scos afară din club pe scandalagii.

După ce un grup de băieți din Satu Mare s-au ”petrecut” au provocat un scandal si s-au luat la ceartă cu un alt grup de tineri, din Cluj, care stăteau la masa de lângă. A avut loc un conflict verbal ușor, pentru că cei din Satu Mare le tot ziceau celorlalți tineri ”nu mai treceți pe la masa noastră” și apoi la un moment dat cineva mi-a spus că băieții mei de la firmă sunt afară. Angajații mei i-au evacuat pe cei care au început scandalul, iar ei i-au amenințat. Tinerii s-au dus la mașină, iar agentul meu a crezut că incidentul s-a terminat. Tinerii s-au întors, însă, cu o sabie și au început să dea în doi dintre angajații mei. Unul dintre ei a fost tăiat la mână și piept, fiind dus la UPU, iar celălalt a fost rănit ușor, neavând nevoie de cusături sau transport la spital”, ne-a relatat patronul firmei de securitate.

Cei doi agenți de pază urmează să depună plângeri împotriva agresorilor, iar polițiștii au început deja cercetările în aest caz, urmând să fie analizate și imaginile de pe camerele de supraveghere de la club.

Comentarii Facebook