Miercuri 25 Decembrie

Decizie definitivă în cazul profesorului din Cluj care și-a omorât iubita: „Inculpatul este o persoană extrem de periculoasă pentru orice femeie”


În data de 3 noiembrie, judecătorii Curții de Apel Cluj au pronunțat decizia definitivă în cazul profesorului criminal Bone Ferenc, care și-a ucis iubita, Molnar Beata, a plimbat cadavrul în portbagajul mașinii și l-a abandonat pe un câmp din județul Bihor. Curtea de Apel a menținut pedeapsa de 20 de ani închisoare primită la Tribunalul Cluj. El trebuie să plătească daune morale tatălui victimei sale.

Solutia Curții pe scurt: „Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. F. împotriva sentinţei penale nr. 165/11.07.2023 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 3915/117/2022. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod Penal, scade din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada reţinerii de 24 de ore (din dosar penal nr. 14988/211/2020) şi a reţinerii şi a arestării preventive în prezentul dosar, din data de 27.05.2022 la zi.”

Inculpatul a recunoscut fapta și a povestit cum a ucis-o pe tânără în mașină, pe marginea drumului, după o vizită la cascada Vălul Miresei.

Despre Bone Ferenc, magistrații CA Cluj au scris în motivare următoarele:

„Inculpatul este o persoană matură (în vârsta de 43 de ani) absolvent de studii superioare şi post-universitare (masterat, doctorat), ce a dovedit o preocupare constantă pentru o integrare socială armonioasă sub aspect profesional, dezvoltând o carieră universitară de apreciat și fiind implicat de-a lungul timpului în multe activități artistice, științifice, de voluntariat, beneficiază de sprijinul moral al părinților.

Astfel, cu toate că inculpatul beneficia de suficiente resurse interne şi externe pentru a dezvolta o conduită socială armonioasă, din actele depuse la dosarul de urmărire penală şi declaraţiile persoanelor apropiate a rezultat un comportament extrem de agresiv al inculpatului atât psihic dar mai ales fizic la adresa fostelor sale partenere de viaţă, ce nu a avut un caracter izolat ci, din păcate, unul recurent, atâta timp cât, există patru declaraţii ale fostelor prietene ale inculpatului, luate într-un dosar civil, care au descris comportamentul abuziv fizic, psihic şi emoţional al inculpatului faţă de ele. Toate patru au fost agresate fizic, două dintre ele au fost sugrumate până când şi-au pierdut cunoştinţa, în aceeaşi modalitate în care inculpatul a acţionat asupra victimei Molnar Beata, şi care în mod regretabil, s-a finalizat cu decesul acesteia.  Una dintre ele a menţionat şi faptul că, o a cincea fostă prietenă a inculpatului, care este şi mama copilului inculpatului, ar fi fost la rândul ei strânsă cu mâinile de gât, aspect pe care chiar inculpatul i l-a relatat. 

Toate aceste elemente a demonstrat faptul că inculpatul este o persoană extrem de periculoasă pentru orice femeie cu care intră într-o relaţie, fostele prietene descriind şi motivele banale pentru care se ajungea la certuri interminabile, care durau toată noaptea…”, scrie clujust.ro.

Comentarii Facebook