Deschiderea anului universitar 2021-2022 la UBB va avea loc în 27 septembrie
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează luni, 27 septembrie 2021, ceremonia de deschidere a noului an universitar 2021-2022.
„Dacă la ceremonia deschiderii anului universitar 2020-2021 am marcat includerea noastră în GUILD (https://www.the-guild.eu/) – organizaţia europeană exclusivistă a unor dintre cele mai puternice universităţi europene world-class (research-intensive) -, în anul universitar 2021-2022 marcăm obţinerea de către UBB a statutului formal de universitate world-class (QS*****) şi 440 de ani de tradiţie academică la Universitatea noastră”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Sursa citată subliniază că „ne dorim un an universitar cât mai aproape de normalitate şi vom face tot ce e posibil în contextul actual pentru ca studenţii noştri şi întreaga comunitate UBB să beneficieze, în condiţii de deplină siguranţă, de învăţământ şi cercetare de calitate, aşa cum ne-am asumat prin tradiţia noastră, dar şi prin statutul de universitate de tip wold-class”.
Ceremonia va avea loc în Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu începere de la ora 12.00 şi va fi transmis live pe canalul de YouTube şi pe pagina oficială de Facebook.
Ceremonia de deschidere pentru linia de studiu în limba maghiară va avea loc de la ora 16.00, iar pentru linia de studiu în limba germană va avea loc de la ora 18.30.
0 Comentarii