Miercuri 25 Decembrie

Deschiderea autostrazii Transilvania reduce cu 40% poluarea din Cluj-Napoca

Darea in folosinta a celor 42 de kilometri de autostrada din Gilau si Turda, care a permis devierea traficului greu din municipiu, va duce la scaderea cu 40 la suta a emisiilor toxice din Cluj.

"Traficul greu pe directia Turda-Oradea a fost deviat 100% din oras. Preconizam o reducere cu aproximativ 40% a emisiilor de PM 10 (pulberi in suspensie-n.red.). De asemenea, traficul de tranzit a fost deviat pe autostrada Transilvania. La finele anului 2010 urmeaza sa se faca o noua evaluare", se arata intr-un raport care va fi prezentat Consiliului Judetan de catre Agentia pentru Protectia Mediului (APM).

De asemenea, specialistii in protectia mediului estimeaza o alta reducere a emisiilor de pulberi, de aceasta data de 25%, dupa darea in folosinta a centurii de ocolire Apahida-Valcele, care va permite devierea masinilor de mare tonaj care circula pe relatia Baia Mare - Bucuresti. Potrivit raportului prezentat forului judetean, depasiri ale valorilor maxime admise de pulberi in suspensie s-au inregistrat in municipiul Cluj-Napoca la masuratorile efectuate in 2006 si 2007.

"Pulberile PM10 patrund prin gura si nas in plamani, unde, in functie de marimea lor, sunt transportate pana in bronhiile principale sau alveolele pulmonare. PM10 afecteaza sanatatea umana, determinand afectiuni cum sunt cele de circulatie si cele ale cailor respiratorii", mai spun specialistii in protectia mediului. Traficul rutier contribuie la cresterea valorilor acestui indicator prin pulberile produse de pneurile masinilor la oprire si datorita arderilor incomplete.

Raportul contine strategia pe cinci ani a autoritatilor clujene in ceea ce priveste masurile care trebuie luate pentru reducerea poluarii in judet. El va fi dezbatut de consilierii judeteni in sedinta din 17 februarie.

Comentarii Facebook