Detalii cutremurătoare în cazul femeii din Cluj găsite fără suflare în propria casă! Principalul suspect este chiar fiul său de 22 de ani
Un caz șocant a zguduit ieri comuna clujeană Tureni. O femeie de 50 de ani a fost găsită fără suflare în propria locuință, cu urme de violență pe corp.
Acum, apar noi detalii în acest caz, principalul suspect fiind chiar femeii care ar fi bătut-o crunt.
Atenție urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Fiul clujencei, un tânăr de 22 de ani, ar fi avut probleme psihice, însă femeia, de profesie psiholog, nu ar fi acceptat să-l interneze și l-ar fi tratat acasă, potrivit observator.ro. Tânărul ar fi lovit-o cu un ciocan în timpul unui conflict aprins.
Mama victimei, care locuia în aceași curte cu fiica sa și nepotul, a declarat că în noaptea incidentului a auzit zgomote în jurul orei 2:00, însă i-a fost teamă să iasă din casă.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit abia dimineață de un muncitor angajat să renoveze casa. Speriat, acesta a sunat imediat la 112.
,,La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 09:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda - Secția 9 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la găsirea unei femei decedate, în vârstă de 50 de ani, într-un imobil din comuna Tureni, sat Tureni.”, a transmis IPJ Cluj.
Tânărul a fost găsit de polițiști și adus la audieri. Între femeia ucisă și fiul ei ar fi existat și luna trecută conflicte violente, fiind chemată și Poliția, însă clujeanca nu a solicitat atunci un ordin de protecție.
1 Comentariu