Duminica 22 Decembrie

Detalii din cazul bebelușului mort la Cluj! Prof. Ciuce NU a fost lăsat să opereze pentru că nu are specializare. Managerul Șușcă nu are SUFLET

 

Cazul fetiției născută la Cluj cu o malformaţie gravă și care a murit din cauza orgoliilor unor medici, deschide cutia Pandorei. Problemele sistemului sanitar sunt uriașe, dar acoperite de ani de zile. 

 

Bebelușul Sara Maria s-a născut în 1 iulie, iar părinții și-au dat acordul să fie operat de profesorul Constantin Ciuce, încă dinainte de naștere. Profesorul nu a fost contactat de conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj, în speță de managerul Petre Șușcă, pentru că acesta nu are specializarea pediatrie, deci nu ar avea voie, conform legii, să opereze copii. În plus, Șușcă a anunțat conducerea ministerului Sănătății să fie operat bebelușul la un spital de adulți. 

 

Astfel s-a luat decizia mutării cazului la București sau să fie operat la Cluj, la Spitalul Clinic de Copii. Șeful Colegiului Medicilor Cluj, Aurel Bizo, susține că deciziile au fost total greșite și că soluția era operația de către profesorul Ciuce. Bizo a spus că la Cluj nu sunt specialiști. ”Cineva care operează un caz la cinci ani nu are priceperea domnului Ciuce”, a spus Bizo, deși chirurgul Constantin Ciuce nu are și specializarea pediatrie. ”Nu desconsider chirurgia infantilă”, a mai spus Bizo. ”Să nu vă închipuiți că toate cazurile de chirurgie infantilă se operează de domnul Ciuce. Sunt cazuri selectate. Nu are nimeni competențe în chirurgia vasulară pentru chirurgia pediatrică. A plecat domnul profesor Bârsan și nu mai face nimeni un șunt. Nu avem specialiști în Cluj. Dacă operezi un caz la 5 ani, ce experiență ai?”, se întreabă Aurel Bizo.

 

Comentând problema lipsei specializării și intrarea în legalitate, profesorul Ciuce a spus să nu îi plac ”hârtiile”. El a precizat că șeful Spitalului Clinic Județean Cluj, Petre Șușcă, nu l-a informat niciodată că nu ar avea voie să opereze copii, pentru că nu are specializare, deși face acest lucru de ani de zile. 

 

Niciun manager al spitalului nu mi-a interzis să operez copii”, a spus profesorul Constantin Ciuce. Întrebat dacă l-a informat corpul de control al ministrului Sănătății acum o lună și jumătate că nu poate opera copii fără a avea specializare, Ciuce a spus că ”a aflat că am o reclamație că operez copii. M-au întrebat dacă am patalama. Și le-am spus că de o groază de ani fac acest lucru, că nimeni nu mi-a atras atenția că e ilegal, că în țara asta nu sunt singurul care fac acest lucru. În țară sunt spitale unde se întâmplă exact același lucru. Că în străinătate, am rezidenți de-ai mei care sunt medici de adulți și care operează și copii în același spital. Clinica noastră nu este una de adulți, ci este un spital regional de urgență, deci are și secții de copii și de adulți. Revin, cei din corpul de control mi-au spus să obțin hârtii și le-am spus că urăsc treaba asta. Nu poți face asta pentru că dacă stau să termin specializarea pediatrie voi fi la pensie. Ei mi-au spus să obțin hârtii”, a spus Ciuce.

 

Domnul Șușcă, directorul spitalului, m-a reclamat fără să mă anunțe, ceea ce este o ilegalitate, fără să îmi spună efectiv că nu am voie să fac acest lucru, să operez copii”, a mai spus Ciuce. 

 

Chirurgul a spus că managerul Șușcă vrea să rupă în trei Clinica Chirurgie 1 și că i-a făcut plângere deschis proces pentru abuz în serviciu, recunoscând că toată Clinica Chirurgie 1 este în război deschis cu managerul. ”Afând despre intenția că vrea să facă ruperea Clinicii, cu toate că nu ne-a spus, l-am chemat pe domnul manager și i-am spus că va distruge sistemul de urgență. Am avut o ședință și cineva i-a spus că ne vom da demisia în bloc, iar el a spus că să ne-o dăm dacă vrem. Am pornit un proces în contencios administrativ împotriva conducerii și am depus o plângere de abuz în serviciu și pentru subminarea autorității șefului de secție”, a completat Ciuce. 

 

La rândul lui, tatăl fetiței care a murit a declarat că managerul spăitalului, Petre Șușcă, i-a pus în vedere două variante, fie să ducă fetița la București cu elicopterul, iar doua să fie operat la Spitalul de Copii Cluj. ”Eu am discutat în aprilie cu profesorul Ciuce ca să îmi opereze fetița încă dinainte de naștere cunoscând faptul că situația este gravă. Mi-am dat acordul, dar conducerea spitalului a spus că nu se poate.

 

Am trimis o hârtie și am spus că sunt de acord ca domnul Ciuce să îmi opereze copilul și că mă angajez să nu acționez în instanță în cazul unui eșec. Am încercat să trec peste problemele administrative, dar nu am putut. Eu m-am întâlnit cu domnul Șușcă și doamna Zaharie când s-a născut copilul și mi-au spus că operația nu poate fi făcută de domnul Ciuce”, a spus Dănuț Șendroiu, părintele fetiției decedate. 

 

Profesorul Ciuce confirmă faptul că Raed Arafat i-a precizat că ministrul Sănătății a încercat să rezolve situația, dar că, legal, conducerea Spitalului din Cluj nu își asumă acest lucru, pentru că Ciuce nu are specializarea pediatrie. 

 

Una dintre apropiatele profesorului, șeful secției de Terapie Intensivă de la Clinica Chirurgie 1, Natalia Hagău, i-a adus ode profesorului Constantin Ciuce, pe care l-a inclus în rîndul celor mai mari chirurgi din România. 

 

De ce vor unii și alții să limiteze abilitățile chirugicale ale domnului profesor Ciuce. În momentul în care de tânăr faci chirurgie abdominală, dar în paralel faci și micro-chirurgie și faci chirurgie vasculară, ai acea îndemânare ca să faci intervenții la dimensiuni foarte mici, adică chinezării. De ce să ai interesul să nu faci acest lucru. Dacă eu aș fi manager de spital aș dezvolta potențialul acesta, pentru că aduce pacienți, aduce faimă și rezolvă partea financiară și pacientul era cunoscut.

 

Anul trecut eram cu toții la televizor când s-a prăbușit avionul. Unii au stat în spate, dar alții apăreau la televizor. Ne-am descurcat, în ciuda faptului că nu orice caz trebuie operat de politraumă, dar dacă nu îl operezi, riști să pierzi pacientul. Atunci această secție îi aducea faimă managerului, dar acum de ce să limitezi posibilitățile?

 

Nu toți pot ajunge în străinătate, dar să tragi în final concluzia că profesorul este incompetent sau că nu are competențe, dar oare cum acești copii trăiesc până astăzi cu operații complexe, dacă nu era acea competență. Eu am destui ani și noi am fost cei care am deschis drumul în medicina românească și am făcut parte din echipa care a clădit Insitutul Inimii. Nu aveam competențe atunci, dar cine să îmi dea. Cine să îi dea competențe dmnului Ciuce, care în anii aceia opera copii care nu aveau nicio șansă. Cine să îi dea competență profesorului de la Cluj care a început transplantul rebal, cine să îi dea competență profesorului Irinel Popescu, care a început transplantul de ficat. Suntem oameni care am început și dezvoltat ceva. Nu ne trebuiesc competențe pentru că noi dăm competențe altora”, a spus Hagău. 

 

Tatăl fetiție care a murit a spus că cei din conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj nu au suflet. El a primit în 6 iulie răspunsul la cererea lui ca fetița să fie operată de Constantin Ciuce. ”S-a stabilit măsura care trebuie luată pentru siguranța fetiței dvs, transferul între Spitalul Clinic Cluj și Spitalul Marie Curie din București. Acest răspuns l-am primit azi, în data de 6 iunie”, a relatat Dănuț Șendroiu, părintele fetiției decedate.

Comentarii Facebook