Duminica 22 Decembrie

Devino voluntar pentru copiii din centrele de plasament din Cluj. De ce aleg unii clujeni să facă voluntariat?


Programul educațional Ajungem MARI a demarat o nouă campanie de înscrieri pentru voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial. Doritorii, care vor face activități online și fizic alături de tineri timp de opt luni, se pot înscrie până pe 26 septembrie.

În județul Cluj, cei 100 de copii din centrele de plasament și căsuțele de tip familial din Cluj-Napoca, Turda și Gherla ar avea nevoie de ajutorul a 40 de voluntari. Unii clujeni au ales deja să se implice pentru binele altora și îi vor îndruma pe noii voluntari în activitate.

Florin Bodale, 20 de ani, a început cu emoții experiența voluntariatului online, acum 10 luni. Însă este și acum impresionat de cât de repede a format nucleul împreună cu copiii din centru. 

Cluj.png

Personal, am reușit să-mi identific schimbarea și să văd cât curaj am dobândit, câtă încredere în mine, cât entuziasm am atunci când fac ceva nou. Nu am crezut că felul meu de a relaționa cu cei din jur se poate îmbunătății atât de repede, cum de altfel nu mi-am putut imagina că pot să mă omogenizez puțin câte puțin. Am văzut câtă bunătate am și unde să mai lucrez, am văzut nivelul meu de răbdare, am văzut cât de repede aplanez o anumită situație și cu fiecare întâlnire am ajuns la un echilibru extraordinar. Cred că am devenit cu mult mai matur și cu mult mai responsabil”, povestește el.

Are și un mesaj pentru cei care iau în calcul să devină, de anul acesta, voluntari Ajungem Mari,

Viitori voluntari, copiii au nevoie de noi, programul în sine are nevoie de oameni ca voi, oameni care pot lucruri extraordinare. Nu merită să avem rețineri, nu merită să avem temeri, nu avem de ce să ne ascundem sub niște efecte emoționale de moment. Fiți viitoarele soluții pentru a schimba lumea cu pași mici. Veți vedea cât de mult veți evolua și mai mult decât atât cât de multe putem învăța de la acești copii. Trebuie să fim săpători de valori, valori ce sunt în centrele de plasament, gata să cunoască oameni noi și gata să facă fel și fel de activități.

Emoția întâlnirii cu copiii încălzește inima oricui. Orice pas făcut alături de un copil înseamnă un viitor adult echilibrat, încrezător în el și în cei din jur, lucru de care ei au mare nevoie. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai mulți astfel de adulți”, a transmis și Iuliana Baciu-Ersen, unul dintre coordonatorii Ajungem Mari.

Despre programul Ajungem MARI

Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, este singurul program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate pentru a ajunge adulți fericiți, încrezători, responsabili și independenți. În prezent, în București și în cele 23 de județe, 2.500 de copii și tineri instituționalizați sau din familii defavorizate se bucură de educație interactivă și experiențe de formare cu sprijinul a 1.400 de voluntari care îi vizitează săptămânal.

Voluntarii îi ajută pe copii și pe tineri pe termen lung, îi întâlnesc în centre, lucrează împreună, dar le pot deveni sprijin până se angajează și își formează familiile lor. Pentru acest sprijin e nevoie de implicarea adulților cu experiență de viață, care îi pot ghida pe tineri”, a declarat Iarina Taban, fondatorul Programului Educațional Ajungem MARI.

Înscrierile pentru modulul 2021 - 2022

Scopul voluntarului este să fie mentor, model, să îi ajute pe copii să descopere lumea, să prindă încredere în propriile forțe, să devină independenți și responsabili. Activitățile pe care le vor desfășura voluntarii sunt ședințe de pregătire/remediere școlară (română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică), ateliere creative (muzică, dans, fotografie, arte plastice), ateliere de siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, pe baza suporturilor de curs din program.

Activitatile de voluntariat in centrele de plasament - Foto Alin Gavrila.jpg

Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul Ajungem MARI la secțiunea Devino Voluntar, unde se găsesc și toate detaliile despre program, până pe 26 septembrie. În perioada 21-28 septembrie, toți cei care au aplicat vor primi un răspuns, indiferent dacă au trecut sau nu în etapa următoare. Urmează training-ul inițial obligatoriu și o testare psihologică. Voluntarii vor fi repartizați la centre în funcție de programul lor, disponibilitate și ce vor să lucreze cu copiii.

În funcție de recomandările autorităților, în unele județe conducerea centrelor le va permite voluntarilor să participe fizic la activități cu copiii sau la ieșiri și excursii în afara centrelor. Iar acolo unde nu se poate merge fizic, voluntarii vor susține activități online pentru copii.

Voluntarii trebuie să aibă minim 16 ani, fără limita superioară de vârstă, iar un modul durează opt luni, în perioada noiembrie - iunie.


Comentarii Facebook