Duminica 22 Decembrie

Din păcate nu a fost încă identificată femeia care maltrata câinele pe malul Someșului - VIDEO


Femeia care își maltrata câinele pe malul Someșului nu a fost încă identificată de Poliția Cluj, care a deschis un dosar penal în acest sens.

Zeci de clujeni întreabă săptămânal pe adresele de email ale Știri de Cluj sau pe pagina de Facebook  despre mersul anchetei, iar reporterii au contactat Poliția Cluj. Surse din cadrul anchetei spun că femeia nu a fost încă identificată și nu a mai fost văzută în zona respectivă, fiind posibil să plimbe câinele în altă zonă, fără a lua în calcul încă altă variantă, mult mai pesimistă.

Știri de Cluj va continua să vă informeze despre acest caz, care a șocat opinia publică.

Incidentul a avut loc în 15 decembrie, pe malul Someșului, lângă Parcul Feroviarilor, și a fost surprins și filmat de către o femeie în vârstă, care nu a putut face mai mult, dar a făcut public cazul.

Imaginile surprinse sunt extrem de dure. Câinele de mici dimensiuni este lovit și apoi călcat pe cap cu bocancul pentru a fi lovit mai mult. Speriat și extrem de timorat, câinele nu mai mișcă, iar atunci femeie începe și îl târăște pe jos, trăgându-l cu lesa.

Vezi AICI imaginile cu agresiunea.

Comentarii Facebook