Duminica 22 Decembrie

Directorul Radio Cluj, Florin Zaharescu, si-a dat demisia! Cine ar putea conduce instituția?

 

Șeful Radio Cluj, Florin Zaharescu, și-a dat demisia din funcție, iar conducerea va fi asigurată de un manager, până la organizarea concursului. 

 

Președintele Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Minculescu, a fost la Radio Cluj, unde a avut o ședință cu angajații în care a anunțat că Florin Zaharescu și-a dat demisia din funcție, începând cu data de 1 octombrie. Sursele Știri de Cluj vorbesc despre o înțelegere pe care Zaharescu a încheiat-o cu actuala conducere a SRR pentru a se retrage în liniște. De asemenea, aceleași surse spun că zaharescu va fi consilierul prețedintelui SRR, numire ce va fi făcută după data de 1 octombrie.

 

Florin Zaharescu va rămâne și redactor în cadrul Radio Cluj, dar nu își va pierde leafa uriașă pe care o încasa ca și redactor șef. În plus, șefii SRR au anulat controalele pe care ar fi urmat să le facă la Cluj, controale care s-ar fi putut solda și cu plângeri în justiție pe numele lui Zaharescu. 

 

La ședință președințete SRR a vrut să aibă un discurs de 30 de secunde, fără să vrea să îi asculte pe angajați. Redactorii de la Radio Cluj s-au plâns de nereguli, între care faptul că Zaharescu l-a plătit ca și colaborator pe cumnatul său, Ioan Gavra, că făcea angajări și promovări numai pe criterii clientelare și a făcut afaceri pe banii radioului

 

Președintele SRR, Ovidiu Minculescu, a ținut să îi evidențieze pe doi angajați Radio Cluj, Rostas Istvan și Bogdan Roșca, care ar fi ”ținut în spate radioul”. Din această cauză, angajații Radio Cluj au ajuns la concluzia că dintre cei doi va fi numit viitorul șef al instituției, considerați a fi apropiați de Florin Zaharescu.

 

Următoarea conducere a Radio Cluj va fi asigurată de un manager, care poate fi și din exterior, un redactor șef și un redactor șef adjunct. Până la organizarea concursurilor, însă, Radio Cluj va fi condus de un manager interimar.

 

Situația lui Florin Zaharescu era ciudată la Radio Cluj. El ocupa funcția de redactor șef, nefiind director și neavând drept de semnătură. El a beneficiat de-a lungul anilor de susținerea tuturor partidelor care au venit la putere.

 

Sefii Radio Cluj, Florin Zaharescu, si TVR Cluj, Romeo Couti, platiti mai bine decat Traian Basescu

Comentarii Facebook