Discuții aprinse și reproșuri după reportajul Recorder despre Cluj și IT. Daniel Metz: În România, nu se mai poate vorbi de lucrurile bune
Antreprenorul Daniel Metz, cel care a pus pe picioare compania EBS devenită apoi NTT Data, apare în documentarul celor de la Recorder, despre IT -ul clujean, care a transformat orașul.
Daniel Metz a avut discuții aprinse cu fanii de pe Facebook, după apariția materialului în care el apare, alături de alți antreprenori, și explică succesul IT -ului clujean. Unii oameni sunt nemulțumiți că reportajul este axat numai pe părțile bune și nu prezintă problemele reale ale orașului.
”Din păcate domnule Daniel Metz dacă o să citiți comentariile de la postarea celor de la Recorder o să vedeți că oamenii nu sunt deloc mulțumiți de ceea ce se întâmplă în oraș. Nici de reportaj care pare a fi făcut la comanda primăriei,dezvoltatorilor imobiliari și a firmelor de IT.
În reportaj nu se vorbește despre lipsa infrastructurii rutiere, de lipsa parcărilor, de favelele Florești și Baciu, de traficul sufocant, de minciunile primarului ca să nu ne amintim și de Pata Rât, loc unde trăiesc peste 1000 de oameni în condiții de secol XVIII… Poate de lipsa locurilor din creșe, școli, grădinițe, de cartierele unde acestea lipsesc cu desăvârșire, de străzi aflate la 2-3 km de centrul orașului care nu au văzut niciodată asfalt.
Și mă rog despre lucruri cu care lunea obișnuită cea care nu câștigă mii de euro pe lună se confruntă zi de zi”, a comentat un utilizator Facebook, Dan Muresan (foto), care conform paginii personale lucrează ca instructor auto la Școala de Șoferi Rodna și la Bohr Omnibus GmbH, firmă de transport din Germania. Am publicat numele și fotografia, la insistențele celui care a comentat.
Daniel Metz: În România, se pare că nu mai avem voie să vorbim și despre lucrurile bune
”Industria de IT din Cluj nu este responsabilă de infrastructura din Cluj.
Toate orașele cu o dezvoltare accelerată au probleme cu infrastructura.
În toate orașele mari pe care le cunosc eu exista ambuteiaje și locuri de parcare insuficiente.
Peste tot în lume dimineața și seara sunt probleme mari în trafic.
Obiectivitatea reportajului nu poate fi pusă la îndoială.
Scopul reportajului nu a fost acela de a sublinia problemele încă nerezolvate din Cluj.
Reportajul arată lucrurile bune induse de dezvoltarea industriei IT.
Din păcate, în România, se pare că nu mai avem voie să vorbim și despre lucrurile bune.
Am intrat într-o retorică a negativismului generalizat.
Vedem din principiu doar jumătatea goală a paharului.
Dacă însă asta ne dorim este numai și numai opțiunea noastră.
În comparație cu majoritatea covârșitoare a orașelor din România calitatea vieții în Cluj este net superioară.
Progresul înregistrat în dezvoltarea orașului este exemplar.
Este bine ca există o discuție publică intensă. Aceasta discuție conduce la identificarea următoarelor obiective de atins.
Vizitatorii noștri din străinătate chiar sunt surprinși de viteza evoluției orașului nostru.
Asta nu înseamnă că nu mai există multe teme de casă”, a comentat profesorul Daniel Metz.
Dan Muresan i-a atras atenția că acum lucrează în Mainz, Germania, și că acolo niciodată ”în nici un moment al zilei nu am ”gustat” din debandada și aglomerația orașului Cluj. De ce? Cred că nu are sens să explic fiindcă până la urmă e vorba simplu de infrastructură care e sublimă dar lipsește cu desăvârșire într-un oraș condus de aproape 20 de ani de niște incapabili”.
Metz: Sunt 50.000 - 60.000 de studenți care pun presiune pe infrastructură și prețuri
Daniel Metz i-a replicat că orașul Mainz are un buget dublu față de Cluj-Napoca.
”Eu vin din zona de business, am creat direct sau indirect peste 3000 de locuri de muncă. Eu cu asta ma ocup. Nu am cunoștințele necesare să port o discuție foarte bine argumentată.
Întâmplător cunosc însă un pic orașul german despre care vorbiți, Mainz.
Mainz are o populație cât jumătate din populația reala a Clujului.
Bugetul local al primăriei de acolo este de aproape 800 Mil EUR. Clujul are aproximativ 430-440 Mil EUR. Numai din diferența de buget local între cele doua orașe s-ar putea construi anual doua centuri ocolitoare cum este aceea care ne lipsește momentan.
Deci chiar nu are rost sa comparăm România cu Germania.
Vă rog să nu uitați însă că pe lângă IT-iști prețurile ridicate din Cluj sunt alimentate și de către miile de medici, avocați, notari, arhitecți, oameni de afaceri din alte industrii, cadre universitare, angajați ai multinaționalelor. Numărul acestora excede semnificativ numărului IT-știlor.
Prețurile locuințelor sunt mari și pentru că în Cluj investesc oameni din tot Ardealul.
Cei aproximativ 50-60.000 de studenți la zi aduc suplimentar o putere de cumpărare semnificativă care pune din nou presiune pe prețuri, dar și pe infrastructură. Când studenții sunt plecați și traficul devine vizibil mai liniștit.
Vă dau dreptate ca este nevoie de o analiză mai aprofundată.
Vă urez succes în tot ceea ce faceți!”, a spus Daniel Metz.
93 Comentarii
Apreciez modul exemplar de exprimare a domnului Metz intr-o discutie in contradictoriu. Argumente clare, scurt si la obiect.
Metz, profesor? =))
Ai bani, vii la Cluj! N-ai bani, stai in banca ta, acolo in Oltenia sau Moldova, ca mai bogat esti acolo, decat vinitura săracă pe aici. Cei de la Recorder prezinta Clujul pro si contra, frumos si urat. Pe unii deranjeaza, dar asta inseamna sa faci jurnalism de calitate.
@Roxy: de asta vin clujenii in Iasi? pentru ca au bani, am inteles..
Asta e in stare sa-mi tuta consoarta dacă se face profesor, chiar dacă n-are cu ce…
Nu degeaba are NTTData bloc in zona de case
Parca erau etaje nelegale, dar poate s-au musamalizat ... !?
Sa nu mi-l aduceți la Primarie pe asta căruia nu-i plac tinerelele…
Bravo Recorder!
@Doru: esti spalat pe creier mult? ti s a dat un film facut la comanda
Bună ziua. Suntem mii de pacienți care venim periodic la controale în Cluj și aglomeram, din păcate, și traficul și parcările din centrul orașului. Dacă în zona Polus am avea o parcare de unde să avem microbuze rapide, cu ore fixe, direct centru, în zona spitalelor, poate că ar avea toată lumea de câștigat.
Comentati cat vreti, dati cu cat kk vreti, orasul tot se dezvolta cu sau fara voi. Voi tot fustrati ramaneti. Va e dor de Funar.
@Ma-Ta: La tine blocuri peste blocuri = dezvoltare?:)))))
@Kyro:
@asta moare de foame daca ajunge sa aiba cu 1 leumai putin din inchiriere:
Prostea, am luat și bitcoini dar care i-am mișcat timp de 4 ani !
S-a stricat si recorder. Au ajuns sa fie platiti sa faca reclama. La fel au facut si in reportajul despre politisti.
Clujul a devenit un oras pt cu multi clujeni saraciti si de IT isti d nului in discutie, IT isti care ar trebui sa plateasca macar impozite, daca tot au marit preturile in oras.
@Marius Ruian: Tu ai impresia ca nu platesc astia impozite? Nu toti is angajati pe pozitii care is scutiti? Si multe firme nu ii pun pe pozitii fara facultate. Va plangeti toti care nu ati tras 4 ani la Poli, ca aveti scoala vietii. Cand altul ce are success pe baza muncii, gata ii hot si distruge orasul.
Ce mutră de retard are asta cu comentariile :)) Sofer de autobuz :))
Un lucru absolut adevarat: "Industria de IT din Cluj nu este responsabila de infrastructura din Cluj": pentru ca NU PLATESC NICI UN IMPOZIT !!!
@justice: corect.Nu plătesc, doar iau de la noi.
Cand va aud pe astia cu bicicletele :)) Ce faci pe vremea asta cu bicicleta? Si aia de la Cluj Bike le-au retras, statiile sunt goale.
Sezonul cel mai prielnic pentru biciclete, trotinete, etc e si sezonul cand orasul e cel mai gol, adica vara, cand sun plecati studentii.
Plus ca sunt categorii care n-o sa-ti mearga niciodata cu blicicleta,… Citeste mai departe
Bă fi-var Cluju al dracului, câtă patimă puneți să lăudați orașul ăsta, și mai ales pe Boc,piticu căzut în cap la televizor....ștergător de cwur de Băsescu!
Mai penibili și făloși ca clujenii n-am văzut,...bă ce dracu e cu voi?...treziți-vă...nu stați în Los Angeles,tot în Românica stați!
@Neclujeanu':
Beeeeeiiii ! ce te ciuciulesti asa ? nu vezi caci 90 % din postari sunt opera aceluiasi postac de serviciu, mei ciuciulitule! inclusiv postarea Ta de neclujean! idemmmmmmmm!
@Neclujeanu': Esti cam fustrat. Nesatisfacut in viata personala? Nu ai polenizat nimic de ceva vreme?
Stau într-un oraș, considerat de kk-at ,fata de cluj..am mers pe la cluj doar de nevoie (diverse chestii pe la spitale,nimic grav ,dar acolo aveti doctori mult mai bine pregătiți, decît la noi) sau zboruri de pe aeroport, DAR nu m-as muta ever în orașul ala..consider calitatea vietii in orasele aglomerate cu mult mai proasta decît în oraselele mici… Citeste mai departe
@Ccp: Comentarii de astea arata cat esti de fustrat. Puteai sa taci din gura daca chiar esti multumit de unde stai. DAR nu trebuie sa dai cu KK in altii, pentru ca tu esti un fustrat si un nesatisfacut.
Ce se intampla daca nu faceti boosterul si voi cei de GEN masculin nu faceti testul Papa- Nicolae Ceausescu
Scrieti asa cum v-au invatat niste Educatori
Fumez ...
Nu prizez ,,,
Sanatate Multa Va Doresc Dragi Clujeni ,
Sa fiti iubiti ...
si
TUCU-VA
Mai oameni buni, voi reprosati oamenilor din mediul privat ca nu exista infrastructura?
Piticul atomic sterge benzi si nu construieste altele, nimeni altcineva
@Tudor: Nare treaba cu mediul privat nimeni, dar cand te bagi ca musca-n dosul vacii si incepi sa tii predica lingand fundul piticului, ca asa e si la Paris, la New York, hai ca macane.
eu sunt it-ist. Informatica e un domeniu dinamic, mai bine era lipsa. Problemele apa cand ai o familie, se numesc bataie mare de cap, Orasul e bun din cauza oamenilor si altor motive, nu ca e IT.
vrajeli...ce au facut ei e pe munca celor din ubb si utcn...restul e PR....cei ce construiesc in cluj transforma boemul Cluj ..oras universitar ..intr un oras gen mumbay..plin de favela rezidence....batranii au lasat la chirie si au plecat la tara..tot orasul e plin de noxe de golf 4 diesel cu numere din moldova....cine are cap pleaca..si lucreaza… Citeste mai departe
cetateanul metcaniuc n-o fi aflat ca PRESA cauta nod in papura si critica? asta e menirea ei, sa arate ce nu merge bine! laudele sunt pentru propagandisti, care n-au treaba cu Presa
Domnul ex Metcanciuc, acum germanizat, Metz, occidental, nume de oras fratuzesc cu conotatii nemtesti, ce mai :civilizatie, aere occidentale, IT, calitate de viata, dar uita un lucru elementar. Orasele acelea unde e aglomerat si sunt si occidentale, au facut totul posibil chiar si imposibilul si au cateva centuri si inele, pasaje aero si subterane.… Citeste mai departe
@Recorder/Paeyer la fraier: True Ture ...
Nu știe Metz infrastructura, dar blocuri știe face și ce ar trebui făcut pentru o calitate a vieții bună. Dar și el profită de prietenia cu piticul fiind implicat în evenimentele organizate de primărie. La blocurile făcute de el se respectă oare minimul de confort?
Va rog din toata inima, NU FACETI CENTURI, ca va fi plin de corve.