Sambata 23 Noiembrie

Discuții aprinse și reproșuri după reportajul Recorder despre Cluj și IT. Daniel Metz: În România, nu se mai poate vorbi de lucrurile bune


Antreprenorul Daniel Metz, cel care a pus pe picioare compania EBS devenită apoi NTT Data, apare în documentarul celor de la Recorder, despre IT -ul clujean, care a transformat orașul. 

Daniel Metz a avut discuții aprinse cu fanii de pe Facebook, după apariția materialului în care el apare, alături de alți antreprenori, și explică succesul IT -ului clujean. Unii oameni sunt nemulțumiți că reportajul este axat numai pe părțile bune și nu prezintă problemele reale ale orașului. 

Din păcate domnule Daniel Metz dacă o să citiți comentariile de la postarea celor de la Recorder o să vedeți că oamenii nu sunt deloc mulțumiți de ceea ce se întâmplă în oraș. Nici de reportaj care pare a fi făcut la comanda primăriei,dezvoltatorilor imobiliari și a firmelor de IT.

În reportaj nu se vorbește despre lipsa infrastructurii rutiere, de lipsa parcărilor, de favelele Florești și Baciu, de traficul sufocant, de minciunile primarului ca să nu ne amintim și de Pata Rât, loc unde trăiesc peste 1000 de oameni în condiții de secol XVIII… Poate de lipsa locurilor din creșe, școli, grădinițe, de cartierele unde acestea lipsesc cu desăvârșire, de străzi aflate la 2-3 km de centrul orașului care nu au văzut niciodată asfalt.

Și mă rog despre lucruri cu care lunea obișnuită cea care nu câștigă mii de euro pe lună se confruntă zi de zi”, a comentat un utilizator Facebook, Dan Muresan  (foto), care conform paginii personale lucrează ca instructor auto la Școala de Șoferi Rodna și la Bohr Omnibus GmbH, firmă de transport din Germania. Am publicat numele și fotografia, la insistențele celui care a comentat.

261308849_4324665004322572_8391405031893638895_n.jpg

Daniel Metz: În România, se pare că nu mai avem voie să vorbim și despre lucrurile bune

Industria de IT din Cluj nu este responsabilă de infrastructura din Cluj.

Toate orașele cu o dezvoltare accelerată au probleme cu infrastructura.

În toate orașele mari pe care le cunosc eu exista ambuteiaje și locuri de parcare insuficiente.

Peste tot în lume dimineața și seara sunt probleme mari în trafic.

Obiectivitatea reportajului nu poate fi pusă la îndoială.

Scopul reportajului nu a fost acela de a sublinia problemele încă nerezolvate din Cluj.

Reportajul arată lucrurile bune induse de dezvoltarea industriei IT.

Din păcate, în România, se pare că nu mai avem voie să vorbim și despre lucrurile bune.

Am intrat într-o retorică a negativismului generalizat.

Vedem din principiu doar jumătatea goală a paharului.

Dacă însă asta ne dorim este numai și numai opțiunea noastră.

În comparație cu majoritatea covârșitoare a orașelor din România calitatea vieții în Cluj este net superioară.

Progresul înregistrat în dezvoltarea orașului este exemplar.

Este bine ca există o discuție publică intensă. Aceasta discuție conduce la identificarea următoarelor obiective de atins.

Vizitatorii noștri din străinătate chiar sunt surprinși de viteza evoluției orașului nostru.

Asta nu înseamnă că nu mai există multe teme de casă”, a comentat profesorul Daniel Metz.

Dan Muresan i-a atras atenția că acum lucrează în Mainz, Germania, și că acolo niciodată ”în nici un moment al zilei nu am ”gustat” din debandada și aglomerația orașului Cluj. De ce? Cred că nu are sens să explic fiindcă până la urmă e vorba simplu de infrastructură care e sublimă dar lipsește cu desăvârșire într-un oraș condus de aproape 20 de ani de niște incapabili”.

Metz: Sunt 50.000 - 60.000 de studenți care pun presiune pe infrastructură și prețuri

Daniel Metz i-a replicat că orașul Mainz are un buget dublu față de Cluj-Napoca.

Eu vin din zona de business, am creat direct sau indirect peste 3000 de locuri de muncă. Eu cu asta ma ocup. Nu am cunoștințele necesare să port o discuție foarte bine argumentată.

Întâmplător cunosc însă un pic orașul german despre care vorbiți, Mainz.

Mainz are o populație cât jumătate din populația reala a Clujului.

Bugetul local al primăriei de acolo este de aproape 800 Mil EUR. Clujul are aproximativ 430-440 Mil EUR. Numai din diferența de buget local între cele doua orașe s-ar putea construi anual doua centuri ocolitoare cum este aceea care ne lipsește momentan.

Deci chiar nu are rost sa comparăm România cu Germania.

Vă rog să nu uitați însă că pe lângă IT-iști prețurile ridicate din Cluj sunt alimentate și de către miile de medici, avocați, notari, arhitecți, oameni de afaceri din alte industrii, cadre universitare, angajați ai multinaționalelor. Numărul acestora excede semnificativ numărului IT-știlor.

Prețurile locuințelor sunt mari și pentru că în Cluj investesc oameni din tot Ardealul.

Cei aproximativ 50-60.000 de studenți la zi aduc suplimentar o putere de cumpărare semnificativă care pune din nou presiune pe prețuri, dar și pe infrastructură. Când studenții sunt plecați și traficul devine vizibil mai liniștit.

Vă dau dreptate ca este nevoie de o analiză mai aprofundată.

Vă urez succes în tot ceea ce faceți!”, a spus Daniel Metz.

Comentarii Facebook