Duminica 22 Decembrie

DJ clujean arestat pentru posesie de droguri - VIDEO

 

Un cunoscut DJ clujean a fost arestat de procurori pentru posesie de droguri, primite din Spania. 

 

”DJ Milu” este cunoscut în zona Dejului și a fost prins având asupra lui un milogram de canabis. Drogurile erau ascunse in interiorul a doua boxe audio, conform Dejeanul.ro.

 

La data de 02.11.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului  Engheș Emil  pentru săvârşirea infracţiunilor  de  trafic internaţional de droguri, trafic de droguri în formă continuată  și introducerea, în mod ilegal, în România de droguri de risc.

 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017, inculpatul Engheș Emil a procurat din Spania  diferite cantități de cannabis, droguri care au fost introduse ulterior în țară, prin diferite firme de curierat, și vândute unor tineri la prețuri cuprinse între 50-60 lei gramul.

 

La data de 01.11.2017  inculpatul Engheș Emil a fost surprins în flagrant, pe raza localității Bîrsău Mare, în timp ce ridica un colet ce conținea droguri de risc, respectiv cantitatea de aproximativ 1 kg. de cannabis disimulate în interiorul a două boxe audio, expediate din Spania, prin intermediul unui serviciu de curierat.

 

În cursul zilei de astăzi, inculpatul Engheș Emil a fost prezentat in fata Tribunalului Salaj si arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj.

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție”,  se arata in comunicatul DIICOT.

 

Vezi AICI video.

Comentarii Facebook