Duminica 24 Noiembrie

DNA cere arestarea lui ADRIAN GURZĂU. Câți bani a încasat deputatul de Cluj de la Carpatica

 

DNA solicită arestarea deputatului clujean Adrian Gurzău. 

 

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului ADRIAN GURZĂU, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

 

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în dosarul mediatizat prin comunicatul 1218/VIII/3 din data de 26 septembrie 2016, s-a emis ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale față de ADRIAN GURZĂU, în care se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

 

În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și S.C. CARPATICA ASIG SA, în calitate de beneficiar.

 

Contractul susmenționat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea și în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani. Valoarea contractului pentru primele trei luni (perioada pilot test) a fost stabilită la suma de 10.000 de euro + TVA, plătită de S.C. CARPATICA ASIG SA lunar, urmând ca pentru următoarele 60 de luni, valoarea contractului să fie de 4.000 de euro+TVA, pe fiecare lună. Așadar, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată este de 270.000 de euro+TVA. Contractul încheiat a fost păgubos pentru CARPATICA ASIG SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute.

 

În schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, inculpatul Gurzău Adrian a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât să fie influențat votul din Consiliul A.S.F. pentru urgentarea procedurii de avizare a lui Toncescu Angela în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară. Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât membrii Consiliului A.S.F. să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a S.C. CARPATICA ASIG S.A., deși prin adresa Direcției de supraveghere și control - Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului A.S.F. constatarea stării de insolvență a S.C. CARPATICA ASIG S.A.

 

Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. 

 

În același dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpaților Toncescu Angela, Hosu Dan și Tatu Ion-Sorin. 

 

Inculpații Toncescu Angela, Hosu Dan și Tatu Ion-Sorin sunt prezentați, la data de 27 septembrie 2016, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează procurorii DNA.

Comentarii Facebook