Duminica 22 Decembrie

Doi bărbați din Cluj au abuzat sexual o fetiță de 9 ani. Mama minorei a fost de acord și chiar a asistat la unele scene


O femeie de 32 de ani e acuzată că i-ar fi permis unui bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, să întrețină relații sexuale cu fiica sa în vârstă de 9 ani. Cei doi trăiau împreună de o perioadă, iar după o perioadă la aceste acte ar fi participat și un prieten al bărbatului.

Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată chiar de către mamă, în 18 noiembrie. Ea a mărturisti că ar fi fost agresate de către bărbat, iar minora, în vârstă de 9 ani, ar fi fost violată.

În urma cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, a rezultat că bărbatul, ar fi agresat-o sexual pe minoră și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale, iar mama acesteia ar fi știut și chiar ar fi asistat la unele dintre aceste scene. Totodată, a rezultat că și un alt bărbat, cunoștință a celor doi, în vârstă de 35 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi săvârșit asupra minorei fapte de agresiune sexuală și viol”, au anunțat reprezentanții IPJ Alba. 

Pentru obținerea de probe, la data de 22 noiembrie 2022, polițiștii din Aiud, cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții, pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Aiud unde au fost audiați, iar ulterior au fost reținuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală, corupere  sexuală, viol și rele tratamente aplicate minorului”, a mai transmis IPJ Alba.

Și mama minorei a fost reținută, fiind acuzată de complicitate la agresiune sexuală, complicitate la viol, corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.

Miercuri, 23 noiembrie, cele 3 persoane reținute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, iar, ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus cercetarea lor în stare de arest preventiv.


Comentarii Facebook