Duminica 22 Decembrie

Doi clujeni au inventat un implant dentar care ar putea revoluționa Medicina



Doi clujeni, un medic stomatolog și un profesor în Ingineria Sistemelor Mecanice, au realizat un implnt dentar inovator, care posedă o mobilitate asemănătoare dinților naturali.

Medicul stomatolog Manea Avram și profesorul Dumitru Pop de la Departamentul de Ingineria Sistemelor Mecanice al Universității Tehnice Cluj-Napoca au reușit ca, printr-o colaborare care depășește granițele unei singure științe, să ajungă la o soluție cerută de multă vreme de literatura de specialitate din domeniul medicinii dentare, potrivit Agerpres.

Lucrarea celor doi se numește ”Implant dentar experimental care reproduce mobilitatea fiziologică a dinților” și este rezultatul unei munci asidue care durează din 2011 și va continua și pe viitor.

Cercetătorii clujeni au explicat că ideea nu este nouă și că în lume au existat și alte încercări de punere în practică a acestei idei, dar că nu se cunosc alte modele de implanturi cu mobilitate asemănătoare celei fiziologice care să fie valabile.

Practic, dintele natural are în jurul rădăcinii un spațiu insesizabil de mic care este foarte important deoarece amortizează presiunea care apare în timpul mestecării alimentelor. Fără acest spațiu, care este de ordinul micronilor, dintele s-ar putea distruge sau rupe mult mai ușor.

Dinții nu sunt prinși în os. Între dinte și os există un spațiu de ordinul zecilor de microni în care el se mișcă și este un aspect important pentru că, în acest fel, se amortizează forțele aplicate dinților, de diferite intensități. Noul implant protejează osul înconjurător prin amortizarea forțelor masticatorii, permite utilizarea dinților naturali și implantelor ca stâlpi într-o lucrare protetică fixă comună”, a explicat doctorul Avram Manea.

Stomatologul a precizat că încă din școală a învățat că implanturile dentare au acest neajuns că nu pot reproduce spațiul acela natural care amortizează presiunea pe care omul o pune pe dinți, prin mișcarea maxilarului și a mandibulei. Lipsa acestei mobilități naturale este una dintre cauzele deteriorării implanturilor.

”Imaginați-vă că avem un stâlp introdus în beton și asupra lui lucrează o forță înclinată față de ax. Stâlpul tinde să se încovoaie sau să se rupă și exercită apăsări asupra zonei în care este încastrat. Așa se întâmplă și cu acest implant. Dacă nu ar exista mobilitatea, s-ar deteriora osul”, a explicat profesorul Dumitru Pop.

În plus, pentru că de la o vârstă încolo oamenii pierd mai mult de un dinte, apare și complicația alegerii tratamentului cel mai potrivit. Medicul a explicat că acolo unde există deja un implant, dacă între acesta și un alt dinte trebuie executată o lucrare, apar probleme pentru că implantul este fix, iar dintele prezintă un anumit grad de mobilitate naturală.

Implantul clujenilor este foarte asemănător cu cel natural ca aspect exterior și ca realizare, fiind construit dintr-un aliaj specific de titan, însă are o altă structură interioară.

Mobilitatea se realizează prin introducerea între așa numitul corp exterior și corpul interior a unui material elastic care prin elasticitatea lui asigură posibilitatea dintelui de a se mișca longitudinal, prin comprimarea acestui material elastic, dar și lateral”, a explicat profesorul Dumitru Pop, cel care a pus în practică soluția tehnică gândită împreună cu medicul.

Invenția a fost înregistrată, brevetată și premiată, însă mai este cale lungă până când aceasta va putea fi produsă în masă, fiind nevoie de o serie întreagă de teste costisitoare.

Pentru producerea implantului va fi nevoie de o colaborare. Au fost produse doar câteva exemplare, rezultatele sunt bune, am trecut de faza inițială de testare. Urmează alte teste mecanice, apoi teste pe animale, iar în final pe pacienți, dar numai peste câțiva ani îl vom putea pune pe piață, după obținerea aprobărilor”, a spus Avram Manea.

Comentarii Facebook