Doi clujeni au pus la cale o fraudă cu fonduri europene de 10 milioane de lei! DNA Cluj a intrat pe fir
Doi oameni de afaceri clujeni au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, de către DNA Cluj, fiind suspectați de o fraudă cu fonduri europene uriașă.
CTF, unul dintre suspecți este bănuit de evaziune fiscală, fraudă, uz de fals și spalare de bani.
,,Este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, tentativă la obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată.", potrivit DNA Cluj.
T.V.F, administratorul unei societăți comerciale din Cluj, i-ar fi fost complice.
,,Este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.", anunță DNA.
C.T.F ar fi fraudat o licitație pentru ca cel de-al doilea inculpat să primească contractul. creând oschemă infracțională complexă.
,,La data 28 februarie 2014, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și o societate comercială, reprezentată de inculpatul C.T.F., a fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă, având ca obiect implementarea proiectului „Structura de susținere a afacerilor de tip logistic
În acest context, inculpatul C.T.F., ar fi creat un mecanism infracțional care ar fi avut ca scop fraudarea procedurii licitației pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări către o societate reprezentată de inculpatul T.V.F., urmată ulterior de cooptarea în calitate de subcontractor a unei firme controlată de inculpatul C.T.F.
Prin demersurile de mai sus, concomitent cu crearea unui circuit infracțional în care ar fi fost implicate mai multe societăți comerciale, controlate de către inculpatul C.T.F., acesta ar fi urmărit să obțină în mod fraudulos suma de bani necesară contribuției financiare, proprii, la proiect. Practic, prin circuitul infracțional creat, inculpatul C.T.F. ar fi asigurat contribuția proprie la proiect din banii proveniți de la Autoritatea Contractantă.”, potrivit DNA.
Uniunea Europeană ar fi fost fraudată astfel cu peste 10 milioane de lei iar statul român cu peste 6 milioane de lei.
,,Până în luna iulie a anului 2015, prin demersurile de mai sus, urmate și de depunerea la autoritatea contractantă a unor documente false, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare de 10.375.777 de lei, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată pentru cheltuielile eligibile și aprobate la rambursare, aferente lucrărilor executate în baza contractului menționat mai sus.
În același context, în perioada 2014-2016, inculpatul C.T.F., în calitate de administrator și asociat în fapt al mai multor societăți comerciale, ar fi inițiat un circuit financiar, care ar fi avut ca scop înregistrarea în contabilitatea firmelor în cauză a unor operațiuni financiare nereale, cu consecința fraudării bugetului de stat cu suma totală de 6.028.615 de lei.
În perioada 2014-2015, inculpatul C.T.F. ar fi disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 7.694.963 de lei, obținută din fraudarea fondurilor europene în maniera de mai sus, pe care ulterior ar fi reintrodus-o în circuitul financiar (efectuarea de plăți către alte societăți comerciale, rambursare de dobânzi bancare sau plata unor comisioane bancare, retrageri de la ATM, etc).”, anunță DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.
1 Comentariu
pacat ca nu le-a iesit