Doi clujeni l-au băgat în spital pe un tânăr. Judecătoria a decis că nu reprezintă un pericol public


Doi bărbați din Cluj-Napoca l-au bătut pe un tânăr până când l-au băgat în spital, iar acum, unul dintre ei e cercetat în stare de libertate după ce Judecătoria a decis că nu reprezintă un pericol public.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, cei doi bărbați, în vârstă de 27 de ani și respectiv 22 de ani, l-au asaltat pe un tânăr de 23 de ani cu pumnii și cu un baston telescopic, în data de 30 septembrie, în jurul orei 17.00, în spatele unui imobil de pe strada Dunării.

În urma loviturilor primite de la aceștia, tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

"După depistarea de către poliţişti a lui E. Iosif de 27 ani, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Ulterior suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de restare preventivă pentru 29 de zile, însă Judecătoria Municipiului Cluj-Napoca a dispus cercetarea bărbatului în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol social, luându-se față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.

Celălalt suspect a reușit să scape de Poliție până acum, acesta fugind din țară.

Comentarii Facebook