Duminica 22 Decembrie

Doi copii pe un scuter, spulberați de o masina între Mociu și Camarașu


Doi adolescenți au fost răniți într-un accident produs la intrare in Camarașu, marți seara, în jurul orei 18.00. Halucinant este că nici cel de la volan, nici cel care conducea scuterul nu au permis.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Sărmașu, județul Mureș, se deplasa cu un autoturism pe DN16, în interiorul localității Cămărașu, înspre județul Mureș, iar la o intersecție din localitate, a intrat în coliziune cu un moped, condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, care a pătruns pe DN16, de pe o stradă din localitate.

În urma impactului, a rezultat rănirea pasagerului de pe moped, un tânăr de 14 ani, care a fost transportat la o unitate medicală.

Bărbatul de 51 de ani și tânărul de 18 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Nici unul nu deține permis de conducere”, precizează Poliția Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.

ISU Cluj a trimis la acest incident rutier o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Echipele de intervenție au găsit la locul accidentului un moped și un autoturism avariate.

Doi băieți, în vârstă de 13 și 18 ani, au fost consultați de către echipajul SMURD, dintre care cel de 13 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Acesta era conștient și cooperant, prezenta traumatisme la nivelul capului și a unui membru inferior.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș.

Comentarii Facebook